prevenire

La ce vârstă poate fi prevenită demența și ce recomandă specialiștii

La ce vârstă poate fi prevenită demența și ce recomandă specialiștii

Menținerea sănătății creierului ar trebui să înceapă cât mai devreme, susțin specialiștii care consideră că demența ar putea fi prevenită dacă persoanele ar acorda o atenție mai mare acestui aspect....

Antidrog, mobilizare record pentru prevenirea consumului de substanțe interzise. Acțiuni în școli

Antidrog, mobilizare record pentru prevenirea consumului de substanțe interzise. Acțiuni în școli

Polițiști de la Antidrog au organizat în anul precedent 35.000 activități de prevenire a consumului de droguri. Acestea au fost desfășurate la nivel național. Totodată, specialiștii au coordonat aproximativ 42.000...

Cât cheltuiește Grecia pentru protecția față de incendii, comparativ cu Europa

Cât cheltuiește Grecia pentru protecția față de incendii, comparativ cu Europa

Cât cheltuiește Grecia pentru protecția față de incendii. 34,1 miliarde de euro au fost alocate în total în 2021 de către țările UE pentru protecția față de incendii, o sumă...

Românul Daniel-Marius Staicu, numit șef la Combaterea Spălării Banilor în Republica Moldova

Românul Daniel-Marius Staicu, numit șef la Combaterea Spălării Banilor în Republica Moldova

Staicu, fost șef al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării banilor din România în perioada 2018 - 2020. A absolvit Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" și a...

Factorii care favorizează apariția bolii Alzheimer și metode prin care poate fi prevenită demența. Concluziile celui mai recent studiu

Factorii care favorizează apariția bolii Alzheimer și metode prin care poate fi prevenită demența. Concluziile celui mai recent studiu

Noile studii efectuate la Universitatea din Cincinnati din SUA vin să demonstreze că afecțiunea Alzheimer este provocată de apariția unui declin la nivelul anumitor proteine din organism. Un nou studiu...

Obiceiurile care ne fac să îmbătrânim mai repede. Cum putem încetini acest proces natural al organismului

Obiceiurile care ne fac să îmbătrânim mai repede. Cum putem încetini acest proces natural al organismului

Un studiu al Universității din Oxford a constatat că alcoolul dăunează ADN-ului, în special telomerilor, care limitează sfârșitul cromozomilor. Telomerii protejează cromozomii de uzură, precum vârful de plastic al șiretului,...

Cum poate fi prevenită demența. Mijloace recomandate pentru reducerea riscului de apariție a bolii neuro-degenerative

Cum poate fi prevenită demența. Mijloace recomandate pentru reducerea riscului de apariție a bolii neuro-degenerative

Demența este o afecțiune neuro-degenerativă care apare mai ales la persoanele în vârstă, dar și adulții mai tineri pot fi afectați, avertizează medicii. Și, cum tratament nu există, e bine...

Semnele care prevestesc apariția unui atac cerebral. Medicii explică felul în care putem diminua riscul producerii unui AVC

Semnele care prevestesc apariția unui atac cerebral. Medicii explică felul în care putem diminua riscul producerii unui AVC

În cazul unui accident ischemic tranzitor, blocarea vaselor de sânge va dispărea de la sine, circulația sângelui fiind restabilită apoi, iar simptomele încetează a mai fi resimțite după aproximativ 20...

Cum au ascuns faptul că un profesor din Suceava nu purta mască în clasă. Imaginile au fost trimise presei

Cum au ascuns faptul că un profesor din Suceava nu purta mască în clasă. Imaginile au fost trimise presei

Mască sugestivă folosită de agenții de poliție în activitățile de prevenire a delincvenței juvenilă desfășurate în școlile din județul Suceava. În comunicatul de presă transmis, IPJ Suceava a anunțat că...

Reguli noi de călătorie în pandemie. OMS propune „certificatul digital de vaccinare”

Reguli noi de călătorie în pandemie. OMS propune „certificatul digital de vaccinare”

Măsura este parte a unui proiect pilot dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății, în colaborare cu Estonia, în cadrul programului COVAX, lansat pentru a asigura accesul echitabil la viitoarele vaccinuri....

Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă: „Măsurile de prevenție sunt extrem de importante”

Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă: „Măsurile de prevenție sunt extrem de importante”

„Măsurile de prevenție sunt extrem de importante. Deja s-au depășit două praguri. Virusul a reușit să depășească granițele Chinei, iar pe de altă parte se ridică suspiciunea că pot apărea...

SUNETELE SECRETE care pot PREVESTI un MARE DEZASTRU. Cercetătorii DESCOPERĂ misterul FURIEI NATURII. Americanii pot să REVOLUȚIONEZE sistemele de avertizare

SUNETELE SECRETE care pot PREVESTI un MARE DEZASTRU. Cercetătorii DESCOPERĂ misterul FURIEI NATURII. Americanii pot să REVOLUȚIONEZE sistemele de avertizare

Tornadele sunt unele dintre cele mai devastatoare fenomene ale naturii cunoscute de om. Sunetul lor inconfundabil prevestește apropierea unei forțe distrugătoare de proporții, greu de evitat. Cercetătorii americani de la...

Raețchi, AVERTISMENT pentru Viorica Dăncilă și Carmen Dan: ”Prevenirea VIOLENȚEI în FAMILIE necesită noi POSTURI și FONDURI pentru POLIȚIE”

Raețchi, AVERTISMENT pentru Viorica Dăncilă și Carmen Dan: ”Prevenirea VIOLENȚEI în FAMILIE necesită noi POSTURI și FONDURI pentru POLIȚIE”

EVZ vă prezintă declarațiile deputatului Ovidiu Raețchi Mai mulți polițiști ”Eficientizarea legislatiei privind ordinul de protectie si prevenirea violentei in familie reprezinta un pas absolut decent, care a fost amanat,...

Kovesi, LACUNE ÎN LEGISLAȚIE? SISTEMUL DE PREVENIRE contrazice afirmațiile șefei DNA. DEZVĂLUIRI

Kovesi, LACUNE ÎN LEGISLAȚIE? SISTEMUL DE PREVENIRE contrazice afirmațiile șefei DNA. DEZVĂLUIRI

El se numește PREVENT și funcționează la Agenția Națională de Integritate (ANI). „Sistemul românesc e cel avansat din Europa. Totodată, sistemul PREVENT a fost lansat la sfârșitul lunii iunie 2017...

Cioloș, ATAC la Guvern, după furtuna violentă din vestul țării

Cioloș, ATAC la Guvern, după furtuna violentă din vestul țării

„Furtuna foarte violentă din vestul țării nu ar fi putut fi oprită. Însă oamenii care și-au pierdut viața, zecile de răniți, ar fi trebuit să fie preveniți despre iminența acestui...

Zeci de milioane de decese și infirmități grave ar putea fi prevenite prin vaccin. CAMPANIA VACCIN PENTRU VIATĂ

Zeci de milioane de decese și infirmități grave ar putea fi prevenite prin vaccin. CAMPANIA VACCIN PENTRU VIATĂ

Mulți dintre noi n-au cunoscut vreodată un supraviețuitor al poliomielitei pentru că, oficial, ultimul caz din țara noastră a fost diagnosticat în aprilie 1992. Febra galbenă e pe undeva, prin...

Australia ia MĂSURI de PREVENIRE a ATACURILOR TERORISTE

Australia ia MĂSURI de PREVENIRE a ATACURILOR TERORISTE

Premierul australian Malcolm Turnbull a prezentat duminică un nou plan pentru a preveni atacuri teroriste, în special cele comise cu vehicule în locuri publice aglomerate, relatează DPA, citată de Agerpres....

EVENIMENTE de VIAȚĂ care pot declanșa boala ALZHEIMER

EVENIMENTE de VIAȚĂ care pot declanșa boala ALZHEIMER

Cercetătorii au identificat 27 de evenimente de viață care afectează creierul și îl pot îmbătrâni. Debutul poate avea loc la vârsta copilăriei, când apare teama abandonului. Experții consideră că stresul...

ANUNȚUL făcut de ministrul pentru Mediul de Afaceri: Cât ar putea valora proiectele de investiții din România

ANUNȚUL făcut de ministrul pentru Mediul de Afaceri: Cât ar putea valora proiectele de investiții din România

„La ora actuală, dacă e să adunăm toate proiectele care sunt pe tapet, discutăm undeva la 1,8 miliarde de euro, valoare totală decalată, peste 17.900 de potenţiale noi locuri de...

Patrule româno-sârbe, la graniţa comună dintre România şi Serbia. Ce prevede protocolul adoptat de Guvern

Patrule româno-sârbe, la graniţa comună dintre România şi Serbia. Ce prevede protocolul adoptat de Guvern

Potrivit unui comunicat al Guvernului, protocolul între Ministerul Afacerilor Interne din România şi Ministerul Afacerilor Interne din Republica Serbia privind constituirea şi activităţile patrulelor comune româno-sârbe de-a lungul frontierei de...