Tainele creierului

Tainele creierului

În perioada 14-20 martie, Spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgos”, dinBucurești, organizează săptămâna dedicată conștientizării importanței creierului, sănătății creierului și promovării studiului acestuia. Tema promovată în acest an este „Tainele creierului şi neuroştiinţele!”.

În fiecare lună martie, „Săptămâna Creierului” întrunește, la nivel mondial, eforturile a numeroase organizații pentru a celebra creierul, acest organ atât de important și vital, indiferent de vârsta pe care o poartă. Activitățile organizatorilor sunt limitate doar de imaginația acestora și includ lecții deschise, dezbateri si simpozioane. În 2016 se împlinesc 21 de ani de când această campanie de conștientizare și popularizare este marcată la nivel internațional.

Mâine, 14 martie 2016, specialiștii organizează o serie de lecții deschise pentru elevii claselor a IV-a ale Școlii Gimnaziale Numărul 49, între orele 13.00 - 15.00. În cadrul lecțiilor deschise, care se desfășoară simultan la câte două clase a IV-a, între orele 13:00 -  14:00, respectiv 14:00 – 15:00, se va organiza un concurs de desene cu tema „CREIERUL”. Cele mai bune lucrări vor fi expuse la spital în data de 17 martie.

Pe 15 martie se organizează dezbaterea cu tema „Tainele Creierului şi neuroştiinţele”,  la Colegiul Național „Sfântul Sava”, între orele 12:30 – 14:00. Vor fi expuse mai multe lucrări, printre care:  „Istoria tulburarii psihice”, „Somnul şi Creierul Uman” , „Impactul jocurilor video asupra creierului la copil şi adolescent”, „Anxietatea şi creierul de luptă sau fugă”. Iar pe  17 marti se va desfășura simpozionul „Tainele creierului şi neuroştiinţele”, în Sala de Conferinţe a Spitalului de Psihiatrie Titan, „Dr. Constantin Gorgos”, între orele 12:00 - 14:00.

Ne puteți urmări și pe Google News