Tăriceanu a strâns semnăturile pentru suspendare doar de la colegii de grup

Tăriceanu a strâns semnăturile pentru suspendare doar de la colegii de grup

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat, marţi, că toţi colegii din grupul său parlamentar liberal-conservator au semnat cererea de suspendare a şefului statului. Pentru depunerea solicitării este nevoie de semnăturile unei treimi din numărul parlamentarilor.

"Au semnat toţi colegii mei din grupul liberal-conservator şi abia am depus cererea. Mă aştept într-o săptămână să strâng cele 191 de semnături necesare pentru trimiterea cererii de suspendare la CCR, care urmează să dea un aviz", a declarat Tăriceanu, potrivit Agerpres.

Acuzat de şeful statului că nu cunoaşte constituţia şi că a stabilit un calendar greşti al suspendării, Tăriceanu a susţinut că data de 23 septembrie era una orientativă şi că sunt posibile amânări.

'Băsescu nu ştie să se comporte decât ca un mitocan. Vorbeşte mitocăneşte, jigneşte adversarii. Nu este ceva nou. (...) În comunicatul în care vorbeam despre procedurile de suspendare a preşedintelui o să observaţi că am propus ca Parlamentul să ia decizia suspendării în preajma zilei de 23 septembrie. În preajma zilei, adică o anumită marjă în acea zonă, pentru că am anticipat că pot să existe anumite întârzieri fie de la CCR sau din alte considerente', a explicat Tăriceanu.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a adăugat că ştie prevederile legale privind procesul de suspendare şi i-a recomandat preşedintelui Traian Băsescu să se informeze mai bine.

'Ştiu foarte bine că preşedintele nu poate să fie suspendat mai mult de 30 de zile, deci, din momentul în care Parlamentul ia decizia, referendumul trebuie organizat în maximum 30 de zile. Deci domnul Băsescu ori citeşte el mai bine, ori îi pune pe cei de la Preşedinţie să îl informeze corect', a punctat Tăriceanu.

Traian Băsescu a susţinut luni că preşedintele Senatului trebuie să citească bine Constituţia în ceea ce priveşte procedura suspendării şefului statului, pentru a nu se mai face 'de râs când planifică programul dat de Dan Voiculescu'.

'Aş vrea să-l rog pe Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu să citească bine Constituţia. Nu poate planifica votul pe 23 septembrie şi referendumul pe 2 noiembrie pentru că în Constituţie se precizează foarte clar că preşedintele poate fi suspendat pentru o perioadă de maxim 30 de zile. Rugămintea mea la Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu inimă zburdalnică este să citească Constituţia ca să nu se mai facă de râs atunci când planifică programul dat de Voiculescu', a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.