Tăriceanu, despre sesizările la CCR: Inutile. Orice conflict îl putem rezolva dacă ne așezăm la masă

Tăriceanu, despre sesizările la CCR: Inutile. Orice conflict îl putem rezolva dacă ne așezăm la masă

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri seara, la B1Tv, că ar trebui să se renunțe la sesizările către Curtea Constituțională.

„Orice conflict poate fi rezolvat dacă ne așezăm la masă și discutăm”, a declarat Tăriceanu, comentând soluționarea conflictului de natură juridică între Senat și ÎCCJ privind cazul lui Dan Șova.

„Nu pot să spun că mă așteptam. Lucrurile se pot rezolva și altfel decât prin sesizarea Curții. În urmă cu 10 zile, în momentul în care a intervenit să zicem acest conflict politic legat de cazul lui Șova, au apărut discuții în spațiul public că regulamentul Senatului și legea 96 nu sunt puse în acord. CCR a mai fost o dată sesizată pe aceste prevederi și a fost respinsă sesizarea. Acum, fără să mai fie nevoie de intervenția Curții, Senatul și Camera s-au pus de acord cu modificarea lor în acord cu Constituția. Cred că poate fi și această modalitate de soluționare, chiar și între Parlament și CSM. 

Nu cred că o astfel de comunicare prin mass-media ajută la mersul lucrurilor. În trecut, Băsescu a indus ideea că independența justiției înseamnă o barieră, un fel de gard cu sârmă ghimpată care trebuie să o facă să nu discute cu nimeni decât cu el. E o mare greșeală. Puterile sunt independente, dar nu înseamnă cu nu comunică între ele. Vreau să subliniez aceste lucruri. În loc să inoculăm ideea că există un conflict, să ne așezăm la masă și să discutăm. Nu știu dacă există foarte multe posibilități, dar Parlamentul, de la sine, nu poate reface votul, a fost perfect legal. Lipsirea de libertate trebuie să fie excepția. Nu ne jucăm cu libertatea oamenilor”, a declarat Tăriceanu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Curtea Constituțională a constatat că există un conflict juridic de natură constituţională între ICCJ şi Senat, declanşat de refuzul acestuia din urmă de a redacta hotărârea care atestă rezultatatul votului. Citește mai multe aici