Tăriceanu RĂSPUNDE invitaţiei lui Klaus Iohannis

Tăriceanu RĂSPUNDE invitaţiei lui Klaus Iohannis

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, astăzi, că este dispus să participe la o întâlnire cu şeful statului pe tema viitorului Europei.

“O astfel de discuţie este nu oportună, este necesară în România, dar cel mai potrivit cadrul îl consider că este o dezbatere la Parlament, la care preşedintele este, aş spune, mai mult decât binevenit. Prezenţa lui ar fi necesară având în vedere că a participat la reuniunea Consiliului European de la Roma şi având în vedere că în toate Parlamentele din ţările europene se organizează astfel de dezbateri. Eu am fost în urmă cu o săptămâna la Roma la Conferinţa preşedinţilor Parlamentelor din UE (...) şi cu toţii am fost de acord asupra utilităţii, asupra necesităţii unor astfel de dezbateri în Parlamentele naţionale. Dacă preşedintele doreşte să informeze partidele parlamentare asupra conţinutului discuţiilor, sigur că eu sunt dispus să dau curs unei astfel de invitaţii, dar, aşa cum am spus, o astfel de discuţie nu trebuie să excludă o dezbatere mai amplă în Parlament, care este principala instituţie democratică şi cea mai reprezentativă a oricărei ţări", a afirmat Tăriceanu, la Parlament, după şedinţa coaliţiei de guvernare.

Sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat la Roma că îi va invita pe politicienii din România la discuţii privind viitorul Europei.

"După ce vom termina această festivitate de la Roma, voi invita şi voi provoca politicienii de acasă la discuţii în multiple formate pentru a vedea cum vede lumea politică de la noi viitorul Europei. Şi am de gând să fac acest lucru. Dacă se va întâmpla la Snagov sau la Bucureşti sau în altă parte, vom vedea. Dar da, am intenţia să particip la formate şi să încurajez formate de discuţii pentru a avea o energie pozitivă în definitiv în acest demers. Este clar că noi vrem să jucăm un rol pozitiv", a subliniat Iohannis.

Ne puteți urmări și pe Google News