Tăriceanu, virgulă între subiect și predicat

Tăriceanu, virgulă între subiect și predicat

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Călin Popescu Tăriceanu îi numește oameni care "nu au nici o rușine" pe cei care critică acțiunile guvernului pe care l-a condus. De supărare, probabil, i-a scăpat o virgulă între subiect și predicat: "creşterea economică mult prea accelerată din perioada 2004-2008, a adus criza în 2010".

Călin Popescu Tăriceanu îi critică pe criticii guvernării Tăriceanu, referindu-se la ei ca la niște oameni care "nu au avut și nu au nici o rușine în a își asuma rezultatele acestei guvernări. Politicianul se laudă cu investiții record, creștere economică, creșteri de salarii și pensii și spune că nu măsurile luate de Guvernul Tăriceanu au adus criza din 2010, ci "criza politică perpetuă" declanșată în 2009. Citiți mai jos textul integral.

 

Cei care critică guvernarea Tăriceanu nu au avut şi nu au nici o ruşine în a îşi asuma rezultatele acesteia: investiţii străine record, creştere economică, creşteri de salarii şi pensii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aud voci care încearcă să explice cum creşterea economică mult prea accelerată din perioada 2004-2008, a adus criza în 2010.

În primul rând, marea problemă a României a fost anul 2009 când o criză politică perpetuă, întreţinută de Traian Băsescu, a blocat practic orice strategie a României care ar fi securizat creşterea economică şi care ar fi limitat efectele crizei. Nu trebuie să repetăm aceleaşi greşeli şi îi văd pe unii pregătiţi să sacrifice un Cod Fiscal de care România are nevoie, în numele unor interese politice de moment şi în numele luptei pentru putere.

În al doilea rând, aceiaşi oameni care mă critică nu au avut nicio problemă (şi nici nu au, în continuare) să îşi asume rezultatele bune ale guvernării Tăriceanu şi în acelaşi timp să şi critice aceeaşi guvernare pentru măsurile care au făcut posibilă această creştere economică. Mai jos, reproduc un fragment din discursul pe care fostul preşedinte Traian Băsescu l-a ţinut în faţa Parlamentului în septembrie 2009; atunci lăuda şi îşi asuma rezultatele guvernării pe care acum o critică.

„În 2004, am promis românilor ca, împreuna cu guvernul Aliantei Dreptate si Adevar vom încuraja munca. Ca munca bine facuta va fi si bine platita.

Am convingerea ca introducerea cotei unice de impozitare de 16%, pentru care am militat înca din campania electorala din 2004, pe care am sustinut-o din prima zi a mandatului meu si chiar dupa schimbarea de guvern din 2008, a avut un rol crucial în cresterea prosperitatii economice din ultimii cinci ani.

Patru din cei cinci ani ai mandatului meu au fost caracterizati de o crestere economica fara precedent în istoria contemporana a României.

Cu privire la evolutia veniturilor populatiei si a cresterii nivelului de trai, Comisia Nationala de Prognoza releva urmatoarele date :

În perioada 2004 – iulie 2009 s-a realizat o consistenta crestere a salariilor si a pensiilor astfel salariul mediu brut a crescut de la 818 la 1901 lei, pensia medie de asigurari sociale de stat a crescut de la 232 la 714 lei, iar pensia medie de asigurari sociale în agricultura a crescut de la 74 la 301 lei.

În acelasi timp, stocul investitiilor straine directe a crescut în intervalul 2004 – iulie 2009, de la 15 miliarde Euro la 55,6 miliarde Euro.

În cazul saraciei absolute, cea care de fapt reflecta dimensiunea fenomenului propriu-zis, în perioada 2004-2008 numarul persoanelor sarace în sens absolut s-a micsorat de la 4,1 milioane persoane în 2004 la 1,2 milioane persoane în 2008 – date Institutul National de Statistica”.