Tarifele de referință pentru piața RCA. Prețuri de la 472 lei la 2.718 lei pentru persoane fi zice

Tarifele de referință pentru piața RCA. Prețuri de la 472 lei la 2.718 lei pentru persoane fi zice

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat ieri tarifele de referință pentru polițele RCA. Ele sunt calculate în funcție de capacitatea cilindrică și vârsta proprietarului

Tariful de referință pentru o poliță RCA încheiată pe un an de zile de persoanele fizice variază între 472 lei pentru o mașină de capacitate cilindrică mai mică de 1.200 cmc și cu proprietari cu vârste de peste 60 de ani și 2.718 lei pentru o mașină cu cilindri cuprinsă între 2.001-2.500 și cu proprietari cu vârste mai mici de 30 de ani. Pentru cei cu vârsta între 31 și 40 de ani, ce dețin un autoturism cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 1.201 și 1.400 cmc, tariful este de este 506 lei

Pentru persoane juridice ce dețin un autoturism cu capacitate cilindrică între 1.401 și 1.600 cmc, tariful de referință este 957 de lei.

Pentru autovehiculele des tinate transportului de marfă (persoane juridice) cu masa de peste 16 tone, tariful de referință este 7.314 lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru autovehiculele destinate transportului de persoane deținute atât de persoane fizice, cât și juridice, cu o capacitate mai mare de 40 de locuri, tariful de referință are valoarea de 5.616 lei.

Consumatorii vor avea posibilitatea de comparație

„În acest fel se stabilește un reper pentru tarifele de primă aferente polițelor RCA. Acest tarif poate fi utilizat atât de către consumatori, care vor avea astfel la îndemână un instrument de comparație pentru ofertele societăților de asigurare, cât și de către asigurătorii care doresc să intre pe piața RCA sau de către alte părți interesate”, declară oficialii ASF.

Din informațiile primite de la ASF aflăm că tarifele de referință au un caracter orientativ și sunt calculate pe baza datelor cu privire la polițe (perioada 2012-2016) și la daune (perioada 2010-2016), furnizate de asigurătorii autorizați să practice RCA la data 31.12.2016.

Datele statistice utilizate în calculul tarifului de primă de referință nu arată deviații semnificative în daunalitate, la nivel de piață, comparativ cu datele statistice din anii anteriori, prin urmare nu există premise de creștere a tarifelor pentru polițele RCA.

Tarifele cresc cu 3,53% față de cele plafonate

Tarifele de referință sunt structurate în funcție de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică) și de caracteristicile tehnice (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri) în funcție de categoria vehiculului. Impactul net este cu 3,53% mai mare decât tarifele plafonate.