TAXARE electronică pe podul Fetești - Cernavodă

TAXARE electronică pe podul Fetești - Cernavodă

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale va implementa sistemul informatic pentru colectarea electronică a tarifului de trecere a podurilor dunărene din Stația de Taxare de la Fetești-Cernavodă, pe Autostrada A2, București - Constanța, a anunțat CNADNR.

Sistemul informatic va înlocui achitarea tarifului de trecere cu oprire la barieră.

Utilizatorii vor putea opta pentru achitarea tarifului în afara Stației, în avans sau până la ora 24 a zilei următoare.   Astfel, utilizatorii vor avea următoarele opțiuni de achitare a tarifului:    prin SMS transmis la un număr scurt;  prin achitarea tarifului de trecere prin rețeaua de parteneri autorizați ai CNADNR SA; prin utilizarea cardului bancar, în urma configurării unui cont într-un portal web şi printr-o aplicație pentru mobil puse la dispoziție de CNADNR SA.   Faza inițială a lucrărilor a implicat introducerea sistemului de recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare (ANPR), printr-o serie de camere video poziționate în Agenția de Încasare, atât în punctul de intrare, cât şi ieșire pentru a asigura identificarea şi clasificarea conform categoriei din care face parte fiecare vehicul, precum şi realizarea marcajelor rutiere, această etapă fiind finalizată.   Camerele identifică trecerea automobilului, aplicând o marcă temporară şi coordonatele GPS.

Dacă nu se achită tariful de trecere până la ora 24 a zilei următoare trecerii, acţiunea va fi marcată drept posibilă contravenţie, a mai anunțat CNADNR

Ne puteți urmări și pe Google News