Tecău a ratat dramatic finala Australian Open

Tecău a ratat dramatic finala Australian Open

Alături de olandezul Jean-Julien Rojer, tenismenul român a părăsit turneul de la Melbourne, în penultimul act al probei de dublu.

Parcursul la Australian Open al perechii Horia Tecău / Jean-Julian Rojer (România / Olanda), cap de serie numărul 6, a fost de lungă durată, după ce a reușit să atingă faza semifinalelor de dublu ale primului turneu de Mare Șlem al anului.

„Nu a fost un meci ușor”

Ieri, celebra competiție de la Antipozi s-a încheiat, pentru Tecău și Rojer, care au cedat, după 117 minute de joc, în disputa cu perechea formată din italienii Simone Bolelli / Fabio Fognini, scor 6-4, 3-6, 6-3. În ciuda ratării finalei turneului de la Melbourne, românul a înregistrat cea mai bună performanță a sa în întrecerea de la Antipozi, de asemenea, el a fost și triplu finalist la Wimbledon, între 2010 şi 2012, atunci când juca alături de suedezul Robert Lindstedt. „Nu a fost un meci ușor. Cred că momentul decisiv a apărut în setul trei, când am rupt serviciul lui Tecău și apoi am revenit în joc”, a spus Fognini, la finalul partidei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru accederea în penultimul act australian, românul și batavul vor beneficia de un cec în valoare de 100.000 de euro plus 720 de puncte în clasamentul ATP. Bătălia pentru trofeul Australian Open se va da între cuplul Bolelli / Fognini şi francezii Pierre- Hugues Herbert / Nicolas Mahut.

Finale de vis, la simplu

În această ediție a Australian Open, finala feminină le va aduce față-n față pe primele două jucătoare ale lumii: Serena Williams și Maria Șarapova. Americanca a trecut în seminale de Madison Key, scor 7-6 (5), 6-2, în timp ce Șarapova a trecut de compatrioata Ekaterina Makarova, pe care a învins-o fără emoții cu scorul 6-3, 6-2.

Finala se va disputa mâine și se anunță a fi una cu cuțitele pe masă. Sportiva din Rusia nu a excelat în fața americancei timp de 10 ani. În acest interval a fost învinsă de 15 ori la rând. Mai mult, rivalitatea dintre cele două tenismene trece dincolo de fileu. În 2013, Serena și Maria s-au înțepat reciproc prin declarații din cauza lui Grigor Dimitrov, fostul iubit al tenismenei din SUA, în prezent, prietenul Șarapovei.

De partea cealaltă, finala de băieți se va disputa între scoțianul Andy Murray (locul 6 ATP), care l-a învins pe cehul Tomas Berdych, scor 6-7 (6), 6-0, 6-3, 7-5, și câștigătorul partidei dintre sârbul Novak Djokovici, locul 1 ATP, și elvețianul Stanislas Wawrinka, locul 4 ATP, deținătorul trofeului. A doua semifinală este programată astăzi, de la ora 10.30.