PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Panorama

SINUCIDERI ÎN MASĂ. Cine este omul care a pus la cale unul dintre cele mai MARI MASACRE din istorie. Sute de oameni şi-au LUAT VIAŢA la îndemnul celui care se compara cu Isus | GALERIE FOTO

Autor: | | 3 Comentarii | 4409 Vizualizari
Templul Popoarelor a fost o sectă înfiinţată în 1955 de Jim Jones în Jonestown, Guiana, America de Sud. Această biserică este faimoasă pentru un eveniment macabru: sinuciderea a 900 de persoane, iar printre victime se afla şi Leo Ryan, un congressman al SUA.

Unul dintre cele mai mari dezastre provocate de voinţa omului a avut loc pe 18 noiembrie 1978, când, peste 900 de adepţi ai sectei Templul Popoarelor s-au sinucis la îndemnul liderului lor, Jim Jones. Masacrul a avut loc în America de Sud în oraşul Jonestown din Guiana.

Potrivit Historia, liderul acestei biserici a devenit o figură puternică în San Francisco prin diversele acţiuni umanitare şi nu numai care a atras atenţia opiniei publice asupra sa. Biserica sa a fost înfiinţată, initial, ca o fundaţie în 1950 în Indianapolis, în cadrul ei oferindu-se programe sociale şi medicale pentru cei nevoiaşi: oferea mese gratuite, reabilitarea dependenţilor de droguri şi oferea servicii de asistenţă juridică. 

Prin mesajul pe care îl promova, egalitate socială şi dreptate rasială, a atras numeroşi adepţi, însă, pe măsură ce numărul enoriaşilor creştea, ieşeau la iveală tot felul de informaţii îngrijorătoare despre sectă: foşti membri spuneau că erau obligaţi să renunţe la casă, familie, şi chiar custodia copiilor. 

Pe măsură ce tensiunile creşteau în sânul sectei, Jones devenea din ce în ce mai paranoic, ajungând să-şi angajeze chiar şi gărzi de corp. Din cauza acestei situaţii a hotărât să-şi mute biserica în Guiana.

Cea mai neagră zi din noiembrie 1978

Oamenii l-au urmat, însă au ajuns, nu într-un paradis, ci într-un lagăr de muncă, unde şi-au pierdut orice urmă de individualitate. Paşapoartele şi medicamentele le-au fost confiscate, iar toţi erau obligaţi să muncească pe câmp şi să-l asculte orbeşte pe Jones.

Veştile despre acest cult dezvoltat în jungle sud americană a ajuns la urechile politicianului Leo Ryan, care a decis să meargă în Jonestown să vadă despre ce este vorba. Ajuns acolo, mai multe persoane l-au rugat să le scape din acel iad, însă acest lucru nu a mai fost posibil fiindcă, pe 18 noiembrie, Ryan şi grupul său, împreună cu câţiva membri ai Templului, care doreau să plece, au fost prinşi într-o ambuscadă de către un grup de oameni înarmaţi, aceştia omorându-l pe Ryan, dar şi doi jurnalişti de la NBC.

În aceeaşi zi, “Tatăl” le-a vorbit adepţilor şi i-a avertizaţi că peste ei vor veni numeroşi soldaţi care plănuiesc să îi tortureze. I-a chemat pe toţi în pavilionul central, unde a avut loc măcelul. 

Conform sursei citate, cei mai tineri membri ai Templului Oamenilor au fost primii care au murit, părinţii lor şi asistentele injectându-le în gât un amestec de cianură şi  sedative . Adulţii s-au aliniat apoi pentru a bea amestecul letal, în timp ce erau înconjuraţi de gărzi înarmate. Când oficialii din Guiana au venit a doua zi, au găsit sute de cadavre şi pe liderul lor împuşcat în cap.  Masacrul a numărat 909 morţi, o treime fiind copii.

 

Tag-uri: guiana, jim jones, templul popoarelor, secta sinucigasilor, secta in guiana, sinucidere in masa
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului SINUCIDERI ÎN MASĂ. Cine este omul care a pus la cale unul dintre cele mai MARI MASACRE din istorie. Sute de oameni şi-au LUAT VIAŢA la îndemnul celui care se compara cu Isus | GALERIE FOTO.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi