Editura Evenimentul si Capital

Tentativă de ŞANTAJ: Dosare cu lucruri neştiute despre una dintre CELE MAI IUBITE CÂNTĂREŢE

Avea mari probleme.
Autor: | | 0 Comentarii | 3764 Vizualizari

În dosarele despre una dintre cele mai iubite şi admirate cântăreţe au fost descoperite nu demult lucruri neştiute.

FBI a aflat că solista Whitney Houston avea mari probleme, cum ar fi numeroase scrisori de la un fan obsedat şi o presupusă tentativă de şantajare.

Dosarul, desecretizat între timp şi care conţine 128 de pagini, prezintă scrisorile unui fan al cântăreţei Whitney Houston, care voia să îi capteze atenţia artistei cu orice preţ. Deşi bărbatul care îi trimitea scrisorile cântăreţei a fost anchetat, FBI a ajuns la concluzia că acesta nu a încălcat nicio lege. Bărbatul ar fi spus doar că reputaţia artistei urma să aibă de suferit dacă el îşi va declara, în public, sentimentele.

Din cercul de prieteni

De asemenea, în dosarele cercetate, anchetatorii au descoperit o tentantivă de şantaj, prin care cântăreţei i se cerea suma de 250.000 de dolari pentru a nu fi divulgate informaţii personale. În acest caz, Whitney Houston le-ar fi declarat detectivilor de la FBI că persoana care a ameninţat-o făcea parte din cercul său de prieteni. De asemenea, dosarele publicate de FBI conţin documente întocmite de autorităţile americane între anii 1988 şi 1990 şi marchează perioada de glorie a artistei americane. Numele unor persoane şi alte câteva detalii intime au fost îndepărtate din documente.

Se pare că Biroul Federal de Investigații (FBI) a fost sesizat în anul 1992 cu privire la o tentativă de șantaj la adresa artistei. Însă agenții nu au avut timp să acționeze, deoarece cântăreața a preferat să plătească suma cerută și anume cei 250.000 de dolari.




Alte articole din categoria: Monden

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate