TERORISMUL NU ESTE ISLAM. Musulmanii din Franţa au reacţionat cu MESAJE CARE CONDAMNĂ ATENTATELE DE LA PARIS

TERORISMUL NU ESTE ISLAM. Musulmanii din Franţa au reacţionat cu MESAJE CARE CONDAMNĂ ATENTATELE DE LA PARIS

Recentele atentate de la Paris au mobilizat comunitatea musulmană din Franţa.

Mai mulţi musulmani, femei şi bărbaţi, au afişat mesaje în care condamnă acţiunile bestiilor jihadiste care au îngrozit Parisul şi au lăsat 129 de morţi în urma lor.

Conform huffingtonpost.com, musulmanii care trăiesc în Franţa se tem pentru vieţile lor şi pentru cele ale copiilor. În acest sens, aceştia şi-au sfătuit copiii să încerce să renunţe la vălul islamic şi să fie cât mai discreţi când ies din case.

De asemenea, copiii au fost instruiţi să se îmbrace în negru şi să meargă să depună lumânări în memoria celor ucişi în atentatele de la Paris. Totodată, anumite familii de musulmani le-au transmis copiilor să evite orice subiecte despre religie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceste reacţii ale musulmanilor vin în contextul în care, de la atacul de la redacţia Charlie Hebdo, din ianuarie, cazurile de hărţuire psihică a musulmanilor au crescut cu 500%.