Teroriştii islamişti nu au milă de copiii creştinilor. Numeroşi minori au fost ucişi în atentatul din parcul de distracţii unde asasinii au folosit un dispozitiv exploziv cu rulmenţi cu bile

Teroriştii islamişti nu au milă de copiii creştinilor. Numeroşi minori au fost ucişi în atentatul din parcul de distracţii unde asasinii au folosit un dispozitiv exploziv cu rulmenţi cu bile

Atacul sinucigaş dintr-un parc al oraşului pakistanez Lahore, din duminica Paştelui, a fost revendicat de o facţiune a talibanilor şi i-a vizat pe creştini, a precizat un reprezentant al grupării. Ultimul bilanţ indică cel puţin 70 de morţi, printre care şi mai mulţi copii, şi peste 300 de răniţi, cei mai mulţi fiind femei şi copii.

O explozie puternică s-a produs duminică chiar la ieşirea din parcul Gulshan-e-Iqbal, din Lahore,  la câţiva metri de locurile de joacă ale copiilor. Zeci de persoane au murit pe loc iar alte 300 au fost rănite. Oficiali pakistanezi citaţi de BBC News se tem că numărul morţilor ar putea creşte.

Scenele surprinse la faţa locului sunt cutremurătoare, cu părinţi disperaţi căutându-şi copiii printre dărâmături.  Potrivit unor oficiali, dispozitivul exploziv a fost umplut cu rulmenţi cu bile.

"Când s-a produs explozia, flăcările au fost atât de mari încât au ajuns deasupra copacilor şi am văzut trupuri zburând în aer", a declarat Hasan Imran, un locuitor din zonă în vârstă de 30 de ani, care a ieşit în parcul Gulshan-e-Iqbal pentru o plimbare în duminica Paștelui.

Ne puteți urmări și pe Google News

Gruparea Jamaat-ul-Ahrar a spus că atacul i-a avut în mod deliberat ca ţintă pe creştinii care sărbătoreau Paştele. "Vrem să transmitem premierului Nawaz Sharif mesajul că am pătruns în Lahore", a continuat reprezentantul facţiunii teroriste, a ameninţând cu noi atacuri, inclusiv asupra unor şcoli.  

Lahore este unul dintre cele mai liberale şi mai bogate oraşe din Pakistan. Este totodată fieful politic al premierului Nawaz Sharif şi a fost relativ scutit de atacuri teroriste în ultimii ani. Prim-ministrul şi-a exprimat "durerea şi întristarea" pentru moartea unor persoane nevinovate. El şi-a anulat o vizită plănuită în Marea Britanie.

Jamaat-ul-Ahrar este o facţiune care s-a separat de gruparea Tehrik-e-Taliban Pakistan. În ultimele luni, a comis mai multe atacuri asupra civililor pakistanezi şi a forţelor de securitate.

Parcul a fost mai aglomerat decât de obicei, deoarece minoritatea creştină din Lahore sărbătorea Paştele. Creştinii reprezintă circa 1,6% din populaţia Pakistanului, fiind a doua cea mai mare minoritate din ţară după hinduşi.