„Teroristul” de la Severin a fost pus în libertate

„Teroristul” de la Severin a fost pus în libertate

Marius Alin Ținicoiu poate fi acuzat de terorism dacă anchetatorii află cine i-a furnizat explozibilul, cine l-a învățat să facă dispozitivul găsit la subsolul blocului și în ce scop.

Omul care a băgat în sperieți un oraș întreg după ce a fabricat o bombă și a ascuns-o în subsolul unui bloc a fost eliberat. Judecătorii Tribunalului Mehedinți au stabilit, ieri, că Marius Alin Ținicoiu poate fi cercetat în libertate. Drept urmare, tânărul de 27 de ani, a ieșit, cu zâmbetul pe buze, din arest, după 48 de ore,timp în care a fost reținut de Poliție și Parchet.

Cu toate acestea, anchetatorii urmează să stabilească cine i-a furnizat materialul exploziv lui Ținicoiu, cine l-a învățat să o facă și în ce scop a fost făcută bomba artizanală. El refuză să recunoască faptul că a pus dispozitivul în subsol, dar dacă se va dovedi că a făcut-o cu intenție, poate fi acuzat de terorism, susțin anchetatorii.

Specialiștii spun că dispozitivul conținea echivalentul unui kilogram de trotil. „Dacă era pus sub o mașină o arunca în aer, o făcea pulbere”, a explicat procurorul Fănică Cercel, de la Parchetul Mehedinți.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prins la graniță

Soția „teroristului”, Ionela Ținicoiu, de 24 de ani, a declarat că era cu bărbatul în fața blocului, joia trecută, atunci când polițiștii și lucrătorii SRI căutau să ridice dispozitivul exploziv. Nouă vecini au fost audiați, iar unul și-a amintit că a văzut sacoșa din subsol în posesia lui Ținicoiu. Soții Ținicoiu au fost prinși de polițiști, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în județul Timiș, înainte să plece din țară. „Teroristul” este recidivist: a făcut trei luni de pușcărie pentru conducere fără permis.