Theodor Paleologu: Am fost dat afară pentru că partidul în forma actuală nu suportă adevărul

Theodor Paleologu: Am fost dat afară pentru că partidul în forma actuală nu suportă adevărul

Deputatul Theodor Paleologu, exclus din PNL pentru că a criticat de nenumărate ori partidul și înainte și după rezultatul obținut la alegerile locale, a scris astăzi pe Facebook că a fost dat afară pentru că partidul nu sxuportă adevărul.

Am solicitat printr-o scrisoare adresată membrilor BPN să mi se comunice motivul pentru care a fost propusă excluderea mea din PNL. Evident, n-am primit nici un răspuns. În schimb, aflu din presă că Ionuț Stroe ar fi indicat într-o intervenție telefonică la B1, punîndu-mă în aceeași oală cu Cristian Bodea, că m-aș fi făcut vinovat de trei lucruri: "atacuri care nu au justificare, lucruri neadevărate spuse și atacuri care țin mai mult de educație." Ce am spus eu neadevărat sau lipsit de justificare? Tot ce am spus de cîteva luni încoace s-a adeverit întru totul. Spuneți mai bine, domnule purtătot de cuvînt, că am fost dat afară pentru că partidul în forma actuală nu suportă adevărul, că minciuna sistematică și negarea realității au devenit pilonii comunicării interne și externe a PNL. Și nu vi se pare puțin comic ca domnul Stroe să vorbească de nivelul meu scăzut de "educație"?", a scris Theodor Paleologu pe Facebook. 

Deputatul Theodor Paleologu şi senatorul Cristian Bodea au fost excluşi din PNL luna trecută. 

"Declarațiile lui Cezar Preda și (Alinei – n.r.) Gorghiu cum că Nicușor Dan ar fi iepurașul și complicele PSD-ului apar acum drept ceea ce sunt: nerușinate imbecilități”, declara Palelogu în seara alegerilor locale. 

Ne puteți urmări și pe Google News