Timișorenii vor să ”absoarbă” universitatea șpăgarilor conduși de soția lui Frunzăverde, de la Reșița

Timișorenii vor să ”absoarbă” universitatea șpăgarilor conduși de soția lui Frunzăverde, de la Reșița

Universitatea de Vest din Timișoara vrea să absoarbă universitatea reșițeană “Eftimie Murgu” condusă de soţia lui Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, instituție implicată într-un imens scandal de corupție.

Mai mulţi profesori de la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, singura universitate din Caraș Severin, sunt cercetaţi pentru că ar fi luat mită între 300 şi 400 de euro de la studenţi, condiționându-le astfel promovarea examenelor. În urma scandalului, instituția de învățământ superior a fost închisă.

Reamintim că la începutul lunii iulie, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au efectuat 18 percheziții la sediul instituției de învățământ superior și la domiciliile profesorilor șpăgari. În urma percheziţiilor, trei profesori şi mai mulţi student au fost audiaţi. Conferenţiarul universitar Florinel Ionel Franţ a fost reţinut pentru trafic de influenţă în formă continuată şi folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, în timp ce conferenţiarul universitar Irina Oriol a fost reţinut pentru trafic de influenţă în formă continuată. Preşedintele Senatului universităţii, Marian Mihăilă, asistentul universitar Ruxana Ghiţă şi lectorul universitar Mihai Vişan sunt și ei cercetați, sub control judiciar, pentru luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu în formă continuată. La fel și rectorul Universității, soția președinteșeui CJ Caraș Severin, Doina Frunzăverde.

Reprezentanţii Universităţii de Vest din Timişoara au hotărât demararea negocierilor pentru absorbţia de către universitatea timişoreană a celei din Reşiţa, în încercarea de a “salva învăţământul superior reşiţean”, după cum transmite rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Ne puteți urmări și pe Google News

“UVT nu a rămas indiferentă la pericolul ca unul din județele cu cel mai mare potențial de dezvoltare din România să rămână, peste noapte, fără posibilitatea de a desfășura activități în învățământul superior. Ne referim, aici, la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița, instituție care se confruntă atât cu probleme de imagine, fiind de notorietate și punctate ca atare în presa locală, regională și națională abaterile de la etica și deontologia profesională a mai multor cadre didactice, cât și cu mari dificultăți financiare care pun sub un serios semn al întrebării existența universității”, transmite Universitatea de Vest din Timişoara prin intermediul unui comunicat de presă.

Luni, în ședința comună a Consiliului de Administrație și a Senatului UVT, s-a hotărât demararea negocierilor pentru absorbția de către universitatea timişoreană a celei din Reşiţa. “Totodată, a fost numită și comisia care va reprezenta UVT în acest demers. Mandatul acestei comisii este de a armoniza termenele și procedurile și de a întocmi acordul de fuziune prin absorbție, acord ce urmează apoi a fi aprobat de către senatele celor două universități și înaintat ministerului de resort”, transmit reprezentanţii Universităţii de Vest din Timişoara.