Titus Corlăţean: Nu s-a întrunit consensul pentru admiterea în Schengen. Nu stăm cu mâna întinsă

Titus Corlăţean: Nu s-a întrunit consensul pentru admiterea în Schengen. Nu stăm cu mâna întinsă

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a declarat că în această toamnă nu s-a întrunit consensul pentru aderarea României şi Bulgariei la Schengen, dar aderarea rămâne un obiectiv al Bucureştiul, care însă nu stă cu mâna întinsă.

"Sunt convins că România va intra în Spaţiul Schengen, dar am ieşit din acea zonă de supralicitare a acestei mize. Da, ne dorim să intrăm, rămâne un obiectiv important, dar, încă o dată, nu stăm cu mâna întinsă, am îndeplinit criteriile şi pe canale politice fireşti vom avansa pentru adoptarea acestei decizii prin consens. În această toamnă consensul nu a fost deocamdată posibil", a precizat Titus Corlăţean, la Digi 24.

Corlăţean a mai spus că există un actor european important care şi-a manifestat sprijinul pentru România, dar a refuzat să spună despre ce stat este vorba.

Întrebat de discuţiile privind o decuplare a României de Bulgaria în acest proces, şeful diplomaţiei a spus că poate s-ar impune "o astfel de separare".

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai multe state, printre care Olanda, Franţa, Finlanda, s-au opus în ultimii ani intrării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen.

În toamna anului trecut, o variantă discutată la nivel european a fost ca România să adere la Schengen în două etape, prima fiind cu graniţele aeriene şi maritime şi ulterior cu cele terestre.

Aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen nu a fost discutată la ultimul JAI, din 9-10 octombrie. Următorul Consiliu Justiţie şi Afaceri Interne este programat pentru decembrie.