Toader i-a răspuns APĂSAT lui Dragnea. Miroase a remaniere?

Toader i-a răspuns APĂSAT lui Dragnea. Miroase a remaniere?

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus că Guvernul va face o evaluare "riguroasă" a celor patru coduri, penal şi de procedură penală, civil şi de procedură civilă, pentru a avea o "maximă transparență decizională". Declarația vine în contextul în care liderul PSD i-a reproșat lui Toader că a "întârziat nepermis de mult" cu prezentarea unui pachet de propuneri privind modificarea legislației penale.

"Vom face o evaluare a celor patru coduri într-o primă etapă - penal, procedură penală, civil, procedură civilă - care au fost adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului, care n-au fost puse în dezbaterea legiuitorului. Patru coduri care în anii de aplicare şi-au arătat neconcordanţele cu Legea fundamentală, neconcordanţele între prevederi, omisiunile de reglementare, neconcordanţele cu normele europene. Trebuie şi suntem obligaţi să facem o evaluare riguroasă, o raportare la exigenţele constituţionale, europene. Ne consultăm cu toate autorităţile, transparenţă decizională, în speranţa unui act normativ de natură să îmbunătăţească activitatea sistemului judiciar", a declarat Tudorel Toader, la Palatul Victoria, citat de Agerpres

Ministrul Justiției a adăugat că evaluarea se referă şi la celelalte legi fundamentale din domeniul justiţiei, toate acestea urmând a fi puse în acord cu "standardele moderne" şi cu exigenţele constituţionale. El a subliniat că unele dintre legile ce vor face obiectul evaluării sunt adoptate încă dinaintea revizuirii Constituţiei, în 2003. 

Toader a mai spus că autorităţile sunt preocupate inclusiv de transpunerea directivelor europene în legislaţia naţională.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Sunt multe directive, încă netranspuse, directive care au ieşit din termen şi avem obligaţia ca de îndată să le transpunem în legislaţia naţională", a explicat ministrul Justiției. 

În context, el a afirmat că cele 12 recomandări ale Comisiei Europene de la ultimul raport MCV sunt "deplin compatibile cu exigenţele Constituţiei, cu normele europene". 

"Îndeplinirea acelor recomandări nu reprezintă nimic altceva decât racordarea legislaţiei naţionale, a funcţionalităţii sistemului judiciar, racordarea practicii care trebuie să devină unitară la standardele moderne, europene, de protecţie a drepturilor şi libertăţilor omului", a concluzionat Tudorel Toader. 

Șeful Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, s-a arătat foarte nemulțumit de faptul că ministrul Justiției, Tudorel Toader, a întârziat "nepermis de mult" cu prezentarea pachetului de propuneri pentru modificarea Codurilor penale. Liderul PSD a adăugat că Toader nu poate beneficia de sprijin politic la nesfârșit.   Referitor la propunerile ministrului Justiției asupra proiectului legii grațierii, Dragnea a spus că dacă acesta nu le prezintă curând, legea va fi adoptată tacit de către Parlament.