PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Administratie Locala

TOATE drumurile naţionale şi judeţene din BUZĂU au fost ÎNCHISE

Autor: | | 0 Comentarii | 331 Vizualizari
Toate drumurile naţionale şi judeţene din Buzau au fost închise luni dimineaţă.
Toate drumurile naţionale şi judeţene din Buzau au fost închise luni dimineaţă.

Jumătate de ţară este ÎNGHEŢATĂ BOCNĂ sub COD ROŞU. Judeţele blocate în zăpadă. Mai multe drumuri, printre care şi AUTOSTRADA Bucureşti - Constanţa, au fost ÎNCHISE | UPDATE

"Autorităţile judeţene au luat această decizie pe perioada codului roşu, respectiv până la ora 13,00, echipaje de poliţie sunt amplasate la intrările şi ieşirile din municipii şi oraşe, precum şi din alte localităţi", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Călin Iosif.

Potrivit acestuia, "măsura va rămâne în vigoare pe toată durata codului roşu, timp în care drumarii nu vor interveni, urmând a-şi relua activitatea de deszăpezire în momentul în care vremea va permite", a spus Călin Iosif.


Tag-uri: drumuri inchise, drumuri inchise buzau, cod galben, cod rosu, cod portocaliu, viscol, ninsoare, cod rosu viscol, cod rosu buzau
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului TOATE drumurile naţionale şi judeţene din BUZĂU au fost ÎNCHISE.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii