Topul celor mai profitabile domenii din economie

Topul celor mai profitabile domenii din economie

Comerțul cu ridicata și cu amănuntul, precum și domeniul energiei au produs, anul trecut, cele mai mari câștiguri din economia națională.

Orice întreprinzător, când începe o afacere, își dorește să câștige. Pentru asta, trebuie studiate cele mai profitabile domenii. Cumulând câștigurile brute realizate de firmele românești pe parcursul anului trecut, cel mai profitabil sector de activitate din economia națională s-a dovedit a fi comerțul cu ridicata, excluzând de aici comerțul cu autoturisme și motociclete. Acest domeniu a generat în 2013 un câștig net de 8,6 miliarde lei, peste 11% din totalul profitului obținut de firmele românești de 73,8 miliarde de lei, arată datele transmise EVZ de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

„Acest lucru este absolut firesc, deoarece comerțul cu ridicata este domeniul prin care trec toate mărfurile atât la intern, cât și la extern”, comentează Adrian Izvoranu, directorul general al Confederației Patronale din Industrie, Servicii și Comerț (CPISC). Din acest domeniu, cea mai profitabilă companie a fost, în 2013, British American Tobacco (România) Trading, cu 473,6 milioane lei profit brut.

Energia, în top

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe poziția a doua în clasamentul profitabilității domeniilor de activitate s-a situat extracția de petrol și gaze, cu un profit total brut de aproape 7 miliarde lei. Cea mai bine poziționată companie din acest sector este OMV Petrom, cu 5,67 miliarde lei profit brut. Locul al treilea este ocupat de producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, domeniu în care firmele au reușit să obțină un profit total de circa 5,7 miliarde lei. În topul profitabilității domeniului se situează Hidroelectrica: 901,6 milioane lei. Rezultatele din cele două domenii au fost posibile pentru că toată lumea are nevoie de utilități și de energie pentru a funcționa.

Vom fi captivii supermarketurilor

Comerțul cu amănuntul s-a plasat pe poziția a patra în top, cu un câștig brut total de 4,5 miliarde lei. Cel mai de succes retailer a fost, anul trecut, Kaufland, cu 402,1 milioane lei profit brut. În ultimii ani care au precedat criza, dar și după aceea, marii retaileri s-au extins mult în întreaga țară, eliminând de pe piață mulți mici comercianți. „Tinerii de astăzi vor deveni consumatori captivi. Nu vor avea de unde cumpăra produse decât de la supermarket”, avertizează șeful de confederație patronală Adrian Izvoranu. Legat de următoarea poziție în clasament, cea a intermedierilor financiare, acesta afirmă că băncile au coborât mult în topul profitabilității din cauza efectelor crizei. Sectorul în cauză a produs un profit brut total de 3,9 miliarde lei, cea mai profitabilă companie fiind Fondul Proprietatea (682,1 milioane lei).

Construcțiile revin pe val

Clasamentul analizat aduce o veste bună: construcțiile au ajuns pe poziția a șasea, cu 2,65 miliarde lei profit brut în 2013. „E excelent că au revenit construcțiile în top 10, după o cădere îndelungată. A reapărut gustul investițiilor în construcții”, subliniază reprezentantul patronal.