Tot mai mulți români cumpără CASE. Creștere importantă față de anul trecut!

Tot mai mulți români cumpără CASE. Creștere importantă față de anul trecut!

În primele șase luni ale anului 2016 au fost înregistrate în România aproape o jumătate de milion de tranzacții imobiliare, respectiv 456.070, potrivit Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Numărul este în creștere cu peste 40.000 mai multe față de perioada ianuarie- iunie 2015, respective cu aproape 10%.

În luna iunie 2016 au fost tranzacționate 80.173 de imobile în toată țara, în creștere cu aproximativ 1.000 față de luna precedentă. Comparativ cu luna iunie 2015, numărul tranzacțiilor a crescut cu aproape 7.000.

Bucureștiul conduce detașat

Ne puteți urmări și pe Google News

Cele mai multe tranzacții imobiliare, în primul semestru al anului 2016, au fost înregistrate în București - 45.260, Ilfov – 25.905 și Timiș – 22.029. Județele în care au fost înregistrate cele mai puține imobile tranzacționate în aceeași perioadă sunt: Mehedinți – 4.256, Gorj – 4.222 și Bistrița-Năsăud – 3.824.

În luna iunie 2016 cele mai multe tranzacții imobiliare au fost înregistrate în București – 8.466, Ilfov – 5.037 și Cluj – 4.087.

În primul semestru al anului 2016, numărul ipotecilor și al privilegiilor înscrise în cartea funciară la nivel național a fost 96.946, în creștere cu peste 11.000 față de aceeași perioadă a anului 2015.

Numărul operațiunilor de cadastru și carte funciară efectuate la nivel național în primele șase luni ale anului este de aproape 3,2 milioane, în scădere cu 83.923 comparativ cu perioada similară a anului 2015.

În perioada ianuarie-iunie 2016, cele mai multe operațiuni de cadastru și publicitate imobiliară au fost înregistrate în București, Timiș și Ilfov, iar cele mai puține operațiuni au fost înregistrate în județele Covasna, Sălaj și Mehedinți.