În Găgeşti Deal fiind, din iluzia că voi reuşi să scriu mai bine decît la BAR, m-a bătut la cap fratele să particip la o întîlnire cu copiii de la Grădiniţa din Găgești. Îl rugaseră şi pe el (trafic de influenţă, ce mai încolo şi încoace! unde eşti DNA?) cele două educatoare – Maricela Moţoc şi Cornelia Iordache – să pună o vorbă pe lîngă mine.

Rugămintea m-a pus în mare încurcătură, mai ales cînd mi s-a zis c-ar fi vorba de o conferinţă de presă, în care copii aveau să-mi pună întrebări, iar eu să răspund:

1. Nu mă pricep la copii. Am tendinţa să-i tratez ca pe nişte oameni mari şi cum ei nu răspund la abordări de tip logică clasică, orice confruntare cu ei mă descumpăneşte.

2. Copii de la Grădiniţa din Găgeşti habar n-aveau cine e Ion Cristoiu, fie şi din faptul că nu mă văzuseră în Omul Păianjen. Că doar n-aveam să cred că mă văzuseră la talkshow-uri sau că mă ştiau drept fondatorul Evenimentului zilei!

3. Am oroare de manifestările de simpatie care mi se dedică în public. Mă simt prost cînd se vorbeşte de bine despre mine. Mă simt în formă cînd sînt înjurat. N-aveam nici o îndoială că urma să fiu un fel de Preşedinte al Republicii venit la Grădiniţa din Găgeşti în cadrul vizitei de lucru în judeţul Vrancea.

4. N-am fost niciodată, în cei 27 de ani de jurnalist independent, personajul unei conferințe de presă.

Chiar dacă era greu de presupus că, imitînd-o pe Andreea Esca, vreo fetiţă de patru ani m-ar fi întrebat în ce parte a zilei fac sex şi cum, totuşi, postura de a fi eu asaltat cu întrebări, în condiţiile în care m-am obişnuit ca eu să iau cu asalt pe alții, nu se anunţa deloc confortabilă.

Pînă la urmă am acceptat.Am acceptat socotind că pentru cele două educatoare, dar şi pentru părinţii copiilor, un refuz din partea mea ar fi trecut drept gestul unui Plin de Sine care nu catadicseşte să stea de vorbă cu Poporul din Găgești.

A doua zi, joi, 30 martie 2017, rupîndu-mi o dimineaţă de lucru, m-am dus la Grădiniţa din Găgeşti.

Am socotit că, de va fi un chin, el nu va putea dura prea mult, ştiind că după un timp copii se plictisesc, şi nu-i mai poţi stăpîni şi dacă ar veni în mijlocul lor Lupul din Capra cu trei iezi.

Una dintre educatoare a filmat întreaga Acţiune cu telefonul mobil şi-a făcut poze.

Din acest film postez pe cristoiublog.ro cîteva secvențe și cîteva fotografii (despre care voi vorbi).

Aşa cum m-am aşteptat şi cum se vede chiar din fotografie n-am scăpat de momentul protocolar: Înaltul Oaspete e primit cu flori la intrarea în Grădiniță.

Trec peste firitiselile protocolare ale uneia dintre gazde (personalitate, faimă şi peste hotare) comentate de mine cu luciditate, (păi ei nu se uită la televizor, vezi video mai jos), pentru a ajunge la conferinţa de presă. Cu toate îndemnurile educatoarelor, n-am fost asaltat de întrebări.

Mi-am amintit atunci că sînt jurnalist şi am trecut la parte a doua – întrebări adresate copiilor.

Dintre răspunsuri, mi s-au părut interesante cele la trei întrebări:

1. Ce faceţi cînd ajungeţi acasă? Aşa cum se vede din film majoritatea copiilor se ocupă cu lemnele. Găgeştiul n-are încălzire centrală şi, în această zonă subcarpatică, întreţinerea focului e una dintre ocupaţiile copiilor.

2. Ce vreţi să vă faceţi cînd veți fi mari? Răspunsurile au înclinat balanţa către profesii prin care se moare de foame în România postdecembristă: pictor, balerină, ziarist.

3. Dar bogat vrea cineva să se facă? Aici răspunsul a fost mai mult decît semnificativ: Toţi vor să se facă bogaţi cînd vor ajunge mari. Se vede că sîntem după 27 de ani de spectacol public al fericirii date de bogăţie!

Partea a doua a constat într-un schimb de cadouri. Grădiniţa mi-a dat o jucărie făcută de copii.

Eu le-am făgăduit o imprimantă multifuncţională pentru a doua zi.

Cele două educatoare m-au rugat să aranjez la București vizita copiilor de la Grădinița din Găgești la un studiou tv. Drumul pînă la București îl aranjează primăria. Deși și în acest caz pot fi acuzat de trafic de influență (în formă continuată), am sunat ulterior la România Tv și am obținut permisiunea unei vizite a copiilor din Găgești în studiourile postului.

Ca şi în cazul şcolii (am mai scris că am cumpărat în ultimii ani cărţi pentru premiile de sfîrşit de an), m-am confruntat cu spectacolul dificultăţilor materiale pe care le întîmpină Grădiniţa. A doua zi, educatoarelor care mi-au adus contractul de sponsorizare le-am dat cîteva lucruri de care grădiniţa avea neovie: tastatură, mouse, memory stick, boxe pentru calculator, un top de hîrtie de imprimantă. Memory stick, deoarece Grădiniţa n-are internet. Una dintre cele două educatoare descarcă materiale de pe laptopul de acasă pe memory stick şi le aduce la Grădiniţă. De imprimantă aveau nevoie ca de aer, deoarece cea donată cîndva de cineva din sat nu era multifuncțională și era pe ducă. Cu ajutorul multifuncționalei pot face mai multe copii pe care să le dea copiilor.

Popasul ăsta mi-a amintit c-am bătut la cap mulți lideri de partide, inclusiv pe Liviu Dragnea, să-şi asume ca Proiect de Ţară: Să intrăm în UE cu toată România, nu numai cu marile oraşe! Degeaba folosesc cei din Piața Victoriei lanternele telefoanelor mobile pentru a protesta împotriva Guvernului, dacă Grădinița din Găgești n-are internet!