TOȚI șefii din TVR au trecut cu bine de EVALUARE

TOȚI șefii din TVR au trecut cu bine de EVALUARE

Cristian Zgabercea, Claudiu Lucaci, Liviu Nicolescu, Irina Radu şi Gabriel Gherghescu urmează să îşi continue activitatea.

Consiliul de Administraţie al TVR a decis, în luna noiembrie 2014, să demareze procedurile pentru evaluarea personalului de management şi a personalului de execuţie din Televiziunea Română, mai relatează Mediafax.

Astfel, într-o primă etapă a fost evaluat managementul din TVR, iar, într-o a doua etapă, este evaluat personalul de execuţie din Televiziunea Română.

Mai multe surse din TVR au declarat, pentru Mediafax, că toţi managerii din instituţie care sunt implicit şi membri ai Comitetului Director al SRTv au trecut cu bine de evaluare. Ei au obţinut peste 75 de puncte din 100 de puncte la cele două etape ale evaluării (proiectul de management şi interviul comisiei de concurs).

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, printre cei care rămân în continuare manageri în TVR se numără şi membrii Comitetului Director, între care: Cristian Zgabercea, coordonator cu atribuţii de producător general, Claudiu Lukacsi, coordonator cu atribuţii de director al Direcţiei Ştiri, Liviu Nicolescu, coordonator cu atribuţii de director al Direcţiei Studiouri Centrale, Irina Radu, coordonator cu atribuţii de director al Direcţiei Programe, şi Gabriel Gherghescu, coordonator cu atribuţii de director al Departamentului TVR 1.

Au mai trecut cu bine de evaluare Cristina Leorenţ, coordonatorul cu atribuţii de director al Departamentului TVR Internaţional, dar şi şefii studiourilor teritoriale ale SRTv: Carmen Olaru, coordonator cu atribuţii de director al TVR Iaşi, Dietlinde Dinesz, coordonator cu atribuţii de director al TVR Timişoara, Romeo Couţi, coordonator cu atribuţii de director al TVR Cluj, Elena Anca Dindirică, coordonator cu atribuţii de director al TVR Craiova, Cristian Radu Georgescu, coordonator cu atribuţii de director al TVR Târgu-Mureş. Procesul de evaluare continuă în TVR la nivelul personalului de execuţie din Televiziunea Română.

Într-o scrisoare deschisă, adresată pe 13 februarie colegilor săi din SRTv, Adrian Bucur, membru al Consiliului de Administraţie al SRTv, a spus că evaluarea managerilor din TVR, organizată în această perioadă, a intrat într-o fază critică, iar asupra sa, în calitatea de membru în comisii de evaluare a directorilor televiziunii publice, s-au făcut presiuni. Ulterior, într-un comunicat remis Mediafax, cinci membri ai CA al SRTv, respectiv Cătălin Blebea, Claudiu Brînzan, Raico Cornea, Adrian Bădescu şi Florin Condurăţeanu, i-au solicitat lui Stelian Tănase, şeful TVR, şi Comisiilor de Cultură din Parlament să verifice afirmaţiile făcute de Adrian Bucur.