Toto Cutugno plănuieşte să viziteze Transilvania

Toto Cutugno plănuieşte să viziteze Transilvania

Aproape la fiecare concert pe care îl susţine în ţara noastră, Toto Cutugno povesteşte cât de mult iubeşte România, pe care o consideră a doua casă. Şi pentru că nimic nu se compară cu peisajele frumoase din Transilvania, Toto i-a anunţat deja pe organizatorii concertului de la Cluj-Napoca, din 13 Martie, că doreşte să vină mai devreme în ţară special pentru a vizita Salina Turda şi Sighişoara şi de ce nu, poate chiar şi cimitirul vesel de la Săpânţa.

 

Toto Cutugno a dezvăluit că abia aşteaptă să afle mai multe despre Salina Turda - „minunea” din subteran despre care vorbeşte o lume întreagă şi care a fost plasată în topurile celor mai interesante, fascinante şi inedite locuri de vizitat de pe planetă şi despre Sighişoara - a citit pe Internet că este singura cetate medievală din Europa care este încă locuită. Celebrul artist şi-a promis că va profita de cele două zile libere dinaintea concertului, pentru a vizita frumuseţile Sighişoarei, printre care şi Turnul cu ceas din Sighişoara, un monument istoric emblematic al zonei.

Şi vedetele de la Hollywood au fost impresionate de Transilvania. Staruri precum Nicolae Cage, Kevin Costner, Gerard Depardieu sau Nicole Kidman au fost atrase de peisajele Transilvaniei, şi au rămas impresionate de frumuseţile oferite de ţara noastră. Un mare iubitor al tradiţiilor, culturii, peisajelor şi fan al Transilvaniei este şi Prinţul Charles, acesta afirmând că, într-un fel, Transilvania deţine cheia salvării planetei. Când Alteţa Sa Regală, Prinţul de Wales, a vizitat pentru prima dată Transilvania, în urmă cu 20 de ani, a fost captivat de atemporalitatea regiunii şi a spus că zona îi aduce aminte de poveştile pe care le citea în copilărie, Transilvania devenind refugiul favorit al acestuia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai sunt doar câteva săptămâni până când vom afla dacă şi Toto Cutugno va rămâne pe veci îndrăgostit de istoria, farmecul şi legendele Transilvaniei. Şi tot câteva săptămâni mai sunt şi până când îşi va răsfăţa admiratorii şi mai ales admiratoarele cu cele mai iubite hituri ale sale, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Biletele pentru concertul de la Cluj-Napoca, din 13 Martie 2016 se găsesc în următoarele locuri: casa de bilete a Sălii Polivalente, librăria Librarium Universităţii, la agenţia de bilete a Teatrului Naţional, la standul Ticketnet din Cora, la standul Ticketevent din Iulius Mall, la magazinele Orange, Vodafone, Diverta, Germanos, Inmedio şi în agenţiile TUI TravelCenter. Cei ce doresc să comande biletele online o pot face de pe BILETOO.ro, BILETMASTER.ro, EVENTIM.ro, BILET.ro, BLT.ro, BILETE.ro, MYTICKET.ro şiTICKETNET.ro.