Traian Băsescu, ATAC DEVASTATOR la adresa celor care şi-au PLAGIAT TEZA DE DOCTORAT: “O armată de IMPOSTORI care au FURAT MUNCA intelectuală a altora”. ACUZAŢII DURE la adresa Ecaterinei Andronescu

Traian Băsescu, ATAC DEVASTATOR la adresa celor care şi-au PLAGIAT TEZA DE DOCTORAT: “O armată de IMPOSTORI care au FURAT MUNCA intelectuală a altora”. ACUZAŢII DURE la adresa Ecaterinei Andronescu

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a lansat un atac dur la adresa celor care şi-au plagiat teza de doctorat. Fostul şef al statului îi descrie pe aceştia ca fiind nişte impostori ce au furat munca intelectuală a altora. Printre cei cărora li s-a retras titlul de doctor se află şi fostul premier Victor Ponta.

“Frăţia PSD – PNL în apărarea doctorilor impostori sau România pare a nu avea nicio şansă!

O armată de impostori, politicieni şi generali şi-au pavoazat CV-ul cu titlul de DOCTOR, furând, pur şi simplu, munca intelectuală a altora, cu teze de doctorat copiate şi fără valoare. Cei mai mulţi dintre doctorii impostori nici măcar nu ştiu conţinutul lucrărilor, pentru că de copierea textelor s-au ocupat tot soiul de secretare şi consilieri ai impostorilor. Această armată de impostori a devenit, în mod nedrept pentru cei care şi-au făcut cinstit doctoratul în zile şi nopţi de studiu şi cercetare, oglinda titlului de doctor, imaginea hâdă a învăţământului superior românesc. Cu toate acestea, Comisia de Învăţământ din Senat, condusă de Năpraznica Ecaterina Andronescu şi formată din frăţia PSD-PNL, a decis, în unanimitate, să protejeze furtul intelectual şi impostura politicienilor şi a generalilor, modificând procedura de evaluare a lucrărilor de doctorat. Astfel, universităţile care au patronat furtul intelectual vor fi acelea care vor evalua lucrările de doctorat suspectate de plagiat. Adică hoţul se va controla singur în buzunare. Sunt convins că Laura Codruţa Koveşi va declanşa o anchetă să afle cine a făcut traficul de influenţă pentru modificarea legii”, a scris Traian Băsescu pe pagina personală de Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News