PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Traian BĂSESCU: "Doamna KOVESI a amenințat cu ARESTĂRI dacă se reia analiza pe lucrarea ei de DOCTORAT"

Autor: | | 0 Comentarii | 1521 Vizualizari
Fostul preşedinte, Traian Băsescu a declarat că procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi a folosit telefonul operativ pentru a ameninţa cu arestarea unui demnitar important, în cazul în care va fi reluat o anchetă cu privire la teza sa de doctorat, scrie B1 TV

"Printre cei implicați în falsificarea raportului legat de doctoratul d-nei Kovesi sunt dl Ghiță, Mihnea Costoiu, cu știința d-lui prim-ministru de la acea vreme, dl Ponta. (...) Este clar că raportul cu privire la neplagiatul d-nei Kovesi a fost falsificat, a spus Traian Băsescu. Presiune extraordinară pentru falsificarea acelui raport a făcut dl general Coldea. Veți observa ca Mihnea Costoiu este din celebra Academie a ștințelor securității naționale, că dl Ponta era în corzi pentru că și dânsul avea un plagiat și raportul favorabil pentru domnia sa a fost realizat cam în aceeași manieră.  Atunci am început să aflu, în 2014, după ce am nominalizat-o”, a declarat Traian Băsescu la România TV.

”Acum nu mai sunt constrâns de rigorile funcției ca în 2014, vă pot spune că în 2016, d-na Kovesi și-a permis să ridice telefonul de convorbiri operative și să sune la un demnitar al statului român să amenințe că, dacă se reia analiza pe lucrarea ei de doctorat, vor fi arestați", a adăugat fostul preşedinte, Traian Băsescu.

 


Tag-uri:
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Traian BĂSESCU: "Doamna KOVESI a amenințat cu ARESTĂRI dacă se reia analiza pe lucrarea ei de DOCTORAT".




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi