Traian Băsescu: BOR rămâne singura instituţie care în afara graniţelor ţării îi poate ţine pe români laolaltă

Traian Băsescu:  BOR rămâne singura instituţie care în afara graniţelor ţării îi poate ţine pe români laolaltă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în cadrul unei ceremonii de decorare a unor înalţi ierarhi, că Biserica Ortodoxă Română este singura instituţie care îi poate ţine pe români împreună în afara graniţelor ţării.

"Evenimentul este poate specific unui preşedinte care se apropie de sfârşitul mandatelor lui şi el este un simbol al recunoştinţei pe care v-o port dumneavoastră şi celorlalţi cinci înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române care au fost decoraţi astăzi şi care departe de ţara mamă îi ţin pe români uniţi, îi ţin pe români alături de biserică şi de ţară şi mai ales le creează românilor din afara frontierelor posibilitatea să se întâlnească", a spus preşedintele Traian Băsescu, citat de Agerpres.

În cadrul ceremoniei de la Palatul Cotroceni în cadrul căreia au fost decoraţi Iosif Pop, mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, Siluan Şpan, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Timotei Lauran, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, Macarie Drăgoi, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord şi Siluan Manuilă, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Șeful statului a spus că desele deplasări pe care le-a avut în lume şi întâlnirile din afara graniţelor i-au arătat "importanţa serviciului pe care înalţii ierarhi îl fac lui Dumnezeu", dar şi românilor şi faptul că "Biserica Ortodoxă Română rămâne singura instituţie care în afară de frontierele României îi poate ţine pe români laolaltă".

Ne puteți urmări și pe Google News

"Tuturor am vrut să le dau un semn de recunoştinţă, nu numai celor mai înalţi ierarhi din afara frontierelor, dar şi preoţilor de rând care slujesc în biserică, care organizează vizite ale românilor în spaţii de românism oriunde s-ar afla el în lume. Vă mulţumesc mult şi luaţi decorarea de astăzi ca un semn de respect şi de mulţumire a statului român pentru serviciul pe care îl faceţi nu numai bunului Dumnezeu, dar şi românilor", a mai spus şeful statului.

La ceremonie a fost prezent şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, care a afirmat că decorarea reprezintă o onoare pentru înalţii ierarhi.