Traian Băsescu, despre scandalul ofițerilor acoperiți: Este cod roşu de încredere! Uitaţi-vă la ei, toţi sunt nişte neica nimeni

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu
Autor: | | 2 Comentarii | 622 Vizualizari

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu a scris, luni seară, pe pagina personală de Facebook, că întreaga situație este „o penibilitate” și că numele care au fost vehiculate în acest context sunt ale unor ”neica nimeni pe care eventual serviciile i-au mai folosit ca agenţi de influenţă sau trompete pentru a-şi satisface mici nevoi în spaţiul public”.

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a postat în această seară pe pagina de Facebook urmărorul mesaj:

Este cod roşu de încredere! Ce penibilitate despre ofiţerii acoperiţi Unii spun Valentin Zgonea, alţii spun Giorgian Pop, alţii spun Isar, unii spun A. Săftoiu, alţii spun Mihai Tudose, alţii spun de-a valma Comisia SRI. Oameni buni, uitaţi-vă la ei. Toţi sunt nişte neica nimeni pe care, eventual, serviciile i-au mai folosit ca agenţi de influenţă sau trompete pentru a-şi satisface mici nevoi în spaţiul public, dar pe care niciodată nu i-au considerat demni să devină ofiţeri acoperiţi ai unui serviciu de informaţii românesc. Şi, dacă vine vorba despre agenţi de influenţă şi nu de ofiţeri acoperiţi, părerea mea este că presa este plină de astfel de agenţi de influenţă, care cred că sunt protejaţi dacă “servesc cauza” susţinând ideea că Patria poate fi salvată doar de generali şi procurori şi făcînd praf de-a valma oamenii politici. Priviţi la guvernul Cioloş, guvern generat de generali şi procurori. Este pur şi simplu un monument al neputinţei şi incompetenţei. Personal, ştiu doar doi oameni dintre politicieni cărora li s-a făcut onoarea ca, la un moment dat, să fi fost cu adevărat ofiţeri acoperiţi, dar niciodată nu voi putea să dovedesc acest lucru: unul se numeşte Victor Ponta la SIE şi altul se numeşte Sebastian Ghiţă la SRI. Cu siguranţă, ei nu mai au această calitate după ce au intrat în Parlament.În plus, ăștia doi nu vor să preia partide în numele serviciilor secrete. În rest, doar agenţi de influenţă voluntari, slugi cu IQ redus care cred în mod fals că-şi netezesc cariera. Speranţă deşartă. Din toată această poveste, dincolo de bălăcăreala politică, cei care au o problemă sunt serviciile secrete. De ce s-a ajuns ca, în mediul politic, în mediul economic, în justiţie, în societate, cei mai mulţi oameni să-şi pună problema influenţei decisive a serviciilor? Este cod roşu de încredere. Ne trebuie o comisie parlamentară puternică de control a serviciilor secrete ca singur remediu pentru recâştigarea încrederii.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...