Traian Băsescu, despre decizia CCR privind ABUZUL ÎN SERVICIU: CORECTĂ. Am susținut din totdeauna acest lucru

Traian Băsescu, despre decizia CCR privind ABUZUL ÎN SERVICIU: CORECTĂ. Am susținut din totdeauna acest lucru

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a vorbit despre decizia CCR privind abuzul în serviciu care, după părerea sa, este o schimbare corectă. De asemenea, el a transmis că procurorii ar trebui de acum înainte să dea dovadă de vigoare.

"Este o decizie corectă a Curții Constituționale care s-a pronunțat strict pe tema pe care a fost sesizată. Adică a fost atacată formularea din articolul 297 (din Codul penal — n.r.) care spunea îndeplinire 'defectuoasă', ceea ce era incorect și neconstituțional, iar eu am susținut tot timpul acest lucru. Curtea Constituțională a cerut înlocuirea sintagmei 'îndeplinire defectuoasă' cu sintagma 'îndeplinește prin încălcarea legii'. Ceea ce este corect și corespunde și descrierii abuzului în serviciu din Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției ratificată de România prin Legea 365 din 2004. Mai mult, Curtea s-a pronunțat limitat pentru că ea nu poate să se pronunțe decât strict pe ceea ce a fost sesizată, dar a preluat integral formularea din Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției", a precizat Traian Băsescu, potrivit agerpres.

"Parlamentul trebuie să pună articolul 297 în deplin acord cu Convenția". "Adică abuzul în serviciu să fie când se îndeplinește funcția publică 'prin încălcarea legii' cu intenție și cu foloase necuvenite", a spus Băsescu. 

Fostul președinte a mai adăugat faptul că "niciodată vreun om politic, fie Ponta, fie Tăriceanu sau oricine, nu a cerut eliminarea abuzului în serviciu din lege"

Ne puteți urmări și pe Google News