Traian Băsescu, despre funcţia de comisar european din partea României: Spre surprinderea mea, avem două nominalizări

Traian Băsescu, despre funcţia de comisar european din partea României: Spre surprinderea mea, avem două nominalizări

Preşedintele Traian Băsescu s-a arătat surprins că România are două nominalizări pentru funcţia de comisar european, precizând însă cu nu intenţionează niciun fel de dispută cu Guvernul.

Înainte de plecarea la summit-ul UE, preşedintele a făcut mai multe declaraţii la Aeroportul Henri Coandă, vornbind şi despre cele două nominalizări pentru funcţia de comisar european din partea României.

"Nu intenționez niciun fel de dispută. Este dreptul Guvernului să acționeze așa. Spre surprinderea mea avem două nominalizări. Suntem unul dintre punținele state care au acceptat această rugăminte a domnului Juncker", a declarat Traian Băsescu.

De asemenea, acesta a invocat legea 373/2013, privind cooperarea dintre Parlament și Guvern.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Acestă lege are două prevederi. Se prevede că Parlamentul va fi informat de Guvern cu privire la persoanele desemnate să ocupe funcții la ivel european. O altă prevedere expresă: comisia de specialitate din Parlament va audia persoana nominalizată pentru funcția de comisar european", a declarat preşedintele, care a precizat că nu a văzut nicio audiere a uneia dintre persoanele nominalizate.

"Tratatul spune clar că statele membre își desemnează un candidat, portofoliul atribuit fiind responsabilitatea președintelui Comisiei. Nu pot să-mi dau seama de ce s-au desemnat doi. Insist pentru un portofoliu reprezentativ. Există o exigență creată și pus din nou pe masă, aceea că un comisar nu poate ocupa consecutiv, de două ori la rând, același portofoliu", a adăugat preşedintele.