Traian Băsescu merge în județul Neamț ca să lanseze candidații Mișcării Populare

Traian Băsescu merge în județul Neamț ca să lanseze candidații Mișcării Populare

Președintele Mișcării Populare, Traian Băsescu, va ajunge, pe 25 martie, la Piatra-Neamț unde își va lansa candidații în cursa electorală pentru alegerile locale. Peste 700 de membri ai MP Neamț îl vor aștepta pe fostul președinte al României în sala Cinema Dacia Panoramic din capitala de reședință a județului Neamț, alături de liderii organizației județene președinte Laurențiu Dulamă, dar și deputatul MP Ștefan Burlacu.

Despre sosirea fostului șef al statului în județul Neamț, Laurențiu Dulamă, președintele MP Neamț, ne-a declarat:   „Pe 25 martie la ora 17.00 la Cinema „Dacia Panoramic” președintele Traian Băsescu va participa la lansarea candidaților Mișcării Populare Neamt de la cele 83 de localități unde avem organizații. La acest eveniment important pentru formațiunea noastră politică vor participa peste 700 de membri ai Mișcării Populare din județ. Va fi cu certitudine o atmosferă frumoasă, având în vedere că domnul președinte Băsescu este un orator înnăscut și se bucură de o mare apreciere și respect în județul nostru în rândul membrilor noștri, dar și al cetățenilor. Vizita domnului președinte va aduce cu siguranță un plus de încredere în forțele noastre și, totodată, certitudinea că județul și țara are nevoie de politicieni de talia domnului președinte Băsescu”.

Și deputatul MP Ștefan Burlacu, nemțean cu origini în comuna Bălțătești, județul Neamț, s-a arătat convins de faptul că prezența președintelui Băsescu este de bun augur pentru organizația MP Neamț.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Prezența domnului președinte Băsescu la Neamț dovedește încă o dată că, organizația MP Neamț este una puternică și pe care se bazează la alegerile locale și parlamentare. Domnul președinte Băsescu este iubit de români și sunt convins că și la Neamț, admiratorii și susținătorii săi, membrii MP îl așteaptă cu brațele deschise. Este o vizită care ne mobilizează și în același timp ne responsabilizează să avem rezultate bune la alegerile locale și parlamentare din acest an”, a declarat deputatul Burlacu.