Traian Băsescu: Parteneriatul cu SUA este de NEÎNLOCUIT. Nu trebuie să creăm CONFUZIE prin atitudine | VIDEO

Traian Băsescu: Parteneriatul cu SUA este de NEÎNLOCUIT. Nu trebuie să creăm CONFUZIE prin atitudine | VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la Haga, unde a participat la Summitul Securității Nucleare, că Parteneriatul cu SUA este "de neînlocuit" şi a precizat că " ajungem să ne încurcăm, vrem cu China, vrem cu Statele Unite şi creăm confuzie prin atitudine". Totodată, șeful statului a spus că România şi-a îndeplinit toate angajamentele luate privind securitatea nucleară, fiind a treia ţară care a returnat încă din 2009 combustibilul nuclear folosit, în Federaţia Rusă. Vă prezentăm cele mai importante declarații făcute de Traian Băsescu:

  • După cum bine ştiţi, se desfăşoară Summitul de la Haga privind Securitatea Nucleară. Este un Summit la care România participă pentru a două oară consecutiv. Nu am participat la prima ediţie, cea de la Washington.
  • Obiectivele Summitului sunt cele care, cu certitudine, vă sunt cunoscute, creşterea nivelului de securitate în domeniul nuclear, şi securitatea se referă atât la modul de funcţionare al instalaţiilor - şi accidentele nucleare din ultima decadă ne probează că este nevoie de îmbunătăţirea securitaţii instalaţiilor - dar şi securitatea privind utilizarea materialului nuclear de grupări teroriste sau organizaţii neautorizate să utilizeze materiale nucleare.

România și-a îndeplinit angajamentele

  • Este un tip de summit extrem de interesant şi este într-un spirit aparte. Fiecare ţară şi asumă angajamente specifice ţării care vizează întărirea securităţii nucleare.
  • Ca toate celelalte state, şi România a avut un set de angajamente, iar zona cea mai sensibilă este a acceptării controalelor şi monitorizării Agenţiei Internaţionale pentru Energie Nucleară, şi cea de a doua zonă, cu destulă sensibilitate, este legată de contribuţiile la fondurile agenţiei în vederea desfăşurării a diverse acţiuni.
  • România şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate la Summitul de la Seul, prin cele două inspecţii care au avut loc în ceea ce priveşte securitatea instalaţiilor nucleare naţionale.
  • La una din inspecţii s-au făcut 25 de recomandări, recomandări neesenţiale pentru securitate, şi ele au şi fost integral îndeplinite. De asemenea, extrem de important este că Româniaa fost a treia ţară care a returnat combustibilul nuclear consumat, reziduurile nucleare, în Federaţia Rusă.
  • Summitul a făcut un apel la statele care n-au returnat combustibilul nuclear consumat în ţara de origine, aşa cum este regula. Un alt aspect pe care l-am subliniat în intervenţia mea a fost legat de faptul că România face parte din rândul celor 32 de state din lume care are ciclu nuclear complet şi mai ales avem un ciclu nuclear curat sau cel mai curat cu putinţă, atunci când vorbim de combustibil nuclear, pentru că sistemul românesc nu utilizează uranium îmbogăţit.
  • El devine extrem de periculos după consumare, iar România are şi partea de depozitare a reziduurilor radioactive. Mulţi nu realizează cât de important este ca un stat să deţină întreg ciclul - de la extragerea minereului, la procesarea minereului, la realizarea combustibilului nuclear şi la depozitarea în siguranţă a reziduurilor nucleare.
  • România nu are nevoie nici să importe combustibil şi nu are nevoie nici să exporte reziduuri în ţări care ar avea capabilitatea să le depoziteze în locuri sigure. Aş mai face o remarcă legată de Summitul de la Haga - şi anume faptul că nu caută să aducă nimic nou, ci caută să consolideze, ceea ce este foarte important.
  • De multe ori liderii politici au tentaţia ca, de la summit la summit, să vină cu noi concluzii, să vină cu noi concepte şi aşa mai departe. Cu toţii am stabilit că în securitatea naţională nu avem ce să aducem nou, decât să consolidăm ceea ce ştim că trebuie făcut.
  • România va primi în 2016 o misiune follow-up la misiunile exercitate de Agenţia Internaţională pentru Energie Nucleară, pentru a se vedea progresele realizate în creşterea nivelului de securitate. Vreau să ştiţi că nu discutăm aici de respectarea nivelului de securitate standard. Acest lucru România îl face de la bun început şi continuă să îl facă şi în acest sens garanţie sunt şi inspecţiile făcute, garanţie stă şi faptul că România a aderat la toate convenţiile internaţionale care vizează securitatea nucleară

Traficul ilicit de materiale, unul din marile riscuri

  • Am subliniat şi în intervenţia mea că traficul ilicit de materiale nucleare, materiale radioactive, este unul din marile riscuri pe care statele lumii, civilizaţia le are în momentul de faţă.
  • Tentaţia diverselor grupuri de a deţine ilegitim sau ilegal sau necontrolat materiale radioactive care să poată fi utilizate în acte teroriste este tot mai mare şi riscurile devin tot mai mari dacă statele nu îşi consolidează capacitatea de a bloca astfel de activităţi. În sfârşit, securitatea cibernetică a instalaţiilor nucleare este un alt obiectiv de maxim interes pentru statele deţinătoare de instalaţii nucleare. În summit s-a remarcat că acesta este un risc major.
  • Deci, riscul de atac cibernetic pe sistemele de comandă ale reactoarelor nucleare este un risc real. Şi toate statele îşi concentrează atenţia pe prevenirea efectelor unui atac cibernetic la sistemele de comandă ale reactoarelor nucleare. 

,,Mă îndoiesc că Statele Unite nu pot dezvolta programe IT sau de telefonie în România,,

Ne puteți urmări și pe Google News
  • Am avut mult mai multe discuţii pentru că sunt momente foarte bune summiturile în care să-ţi dai mesajele care te interesează, să fie recepţionate direct, nu prin ministere de externe, prin ambasadori şi acest lucru este foarte important.
  • A fost şi o coincidenţă că înainte de întâlnirea cu preşedintele Obama, am avut o discuţie lungă, pe subiectul regiunii, cu vicepreşedintele Biden, ceea ce m-a ajutat foarte mult să consolidez concluzia discuţiei cu vicepreşedintele Biden şi să nu credeţi că domnului ministru Lavrov i-am spus altceva decât ce am discutat şi cu vicepreşedintele Biden sau cu preşedintele Obama legat de securitatea regională, ceea ce am discutat de altfel şi cu preşedintele Van Rompuy şi cu preşedintele Comisiei Europene, cu Barroso, şi cu mulţi alţii, inclusiv cu preşedintele Turciei sau...
  • Casa Albă am văzut că a dat un comunicat care a sintetizat foarte bine temele, dar conţinutul este deja o problemă care ţine de noi.
  • Însă ce vreau să ştiţi, că abordările mele tradiţionale nu sunt schimbate. Deci, nimic nu schimbă, dimpotrivă, evenimentele care au loc acum în regiunea noastră confirmă îngrijorările mele de la început de mandat şi, în acelaşi timp, confirmă că parteneriatul strategic cu Statele Unite este de neînlocuit pentru securitatea naţională a României, este de neînlocuit, şi oricine încearcă să se împrăştie în diverse direcţii zâmbind politic şi spre Est şi în Asia, şi, sigur, putem face afaceri cu toată lumea, dar securitatea noastră ţine de parteneriatul strategic cu Statele Unite şi de apartenenţa la NATO.
  • Nu îmbracă doar securitatea militară, îmbracă şi aspectele dezvoltării economiei româneşti, numai că acum ajungem să ne încurcăm: vrem cu China, vrem cu Statele Unite, vrem... creăm confuzie, prin atitudine, că mă îndoiesc că Statele Unite nu pot dezvolta programe IT sau de telefonie în România.
  • De ce trebuie să ne vulnerabilizăm mi-e greu să înţeleg, dar nu aici este locul în care aş vrea să discut.

Ieri, Traian Băsescu a avut o scurtă discuţie, la Haga, cu preşedintele american Barack Obama. Întâlnirea a avut loc înaintea deschiderii lucrărilor Summitului Securităţii Nucleare. Şeful statului a discutat tot în marja Summitului cu ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov. Summitul G8, amânat Ieri seară, liderii G7 au decis, în cursul reuniunii de la Haga, ca Summitul G8 programat pentru luna iunie în staţiunea rusă Soci să fie anulat, reuniunea urmând să se desfăşoare la Bruxelles.. Liderii G7 au luat această decizie ca  reacţie la hotărârea Rusiei de a anexa Crimeea.

De asemenea, liderii occidentali au avertizat Rusia că sunt pregătite să înăsprească sancţiunile împotriva ei, în cazul unei escaladări în Ucraina, potrivit unui comunicat comun al statelor G7 publicat la sfârşitul unei reuniuni extraordinare de la Haga. Potrivit mediafax.ro, la scurt timp a venit şi reacţia Rusiei, prin vocea ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, care a declarat că acest lucru "nu ar fi o mare tragedie". CITIȚI ȘI:

  •  Scurtă discuţie între Băsescu şi Obama, la Haga
  •  Traian Băsescu participă la Summitul Securității Nucleare de la Haga: "Voi informa cu privire la situația din regiune
  • Președintele Băsescu, întâlnire cu Obama la Summitul Securității Nucleare - Preşedinţie
  • Summitul G8 programat în Rusia a fost anulat şi va fi organizat la Bruxelles