PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Reportaj

Evaziune de 2.000.000 de euro pe an. Cum înţeapă florăresele bugetul de stat

Autor: Antoaneta Etves Ionuţ Fantaziu | marţi, 30 octombrie 2012 | 116 Comentarii | 5785 Vizualizari
02_flori_EVZ
În fiecare an, în Capitală, se vând flori în valoare de 7,5 milioane de euro. E o piaţă controlată de zece familii şi o afacere din care TVA-ul nu mai ajunge la stat.

Reprezentanţii poliţiei declarau anul trecut că Bucureştiul monopolizează 90% din piaţa de flori din ţară. În Capitală însă, această "industrie" funcţionează pe baza unor reguli nescrise: fiecare are vadul lui, iar cei noi intră greu şi sunt primiţi cu reticenţă.

Doar zece familii controlează mai bine de 60% din piaţa bucureşteană. Tanţa, Leaşca, Oaia, Cici, Gina, Doina, Monica Bambina, Lenuţa, Bambina şi Cati sunt femeile care dau numele "clanurilor" ce aduc un TIR de flori o dată la 3-4 zile. Fiecare are cel puţin 4-5 chioşcuri, iar businessul înfloreşte când apar moştenitorii.

"Totul se face în familie. Dacă unul are o fată îi deschide o florărie", explică preşedintele Asociaţiei Florarilor, Florin Georgescu.

Se vând 4 milioane de fire


În Capitală, în circuitul florăriilor intră circa 4 milioane de fire, iar dintre acestea aproximativ 200.000 se pierd pentru că se ofilesc. Traseul florilor în Bucureşti începe de fapt în piaţa Ge orge Coşbuc, un adevărat angro al trandafirilor, lalelelor şi garoafelor. Aici, preţul mediu al unui fir este de 2 lei, iar până la florăria din oraş creşte de 4 ori şi ajunge la 8 lei.

Astfel, luând în calcul datele declarate de florari, rezultă că în Capitală se vând anual flori de circa 30 de milioane de lei, adică 7,5 milioane de euro. Asta ar însemna că la stat, doar din TVA, ar trebui să a jungă minimum 1,8 milioane de euro pe an. Nu ajunge însă mai nimic.

SITUAŢIA PE SECTOARE, BUCHET CU BUCHET

Florarii vor protecţie din partea primarilor


Vânzătorii de flori se plâng că nu au susţinere din partea municipalităţii şi că nici primarii de sector nu prea ţin cont de doleanţele lor. Astfel, în 2008, Primăria Capitalei a semnat un protocol cu florarii, însă acesta nu a fost pus în aplicare niciodată. Concret, actul prevedea formarea unor comisii mixte de florari şi reprezentanţi ai primăriei care ar fi trebuit să identifice problemele comerţului stradal cu care se confruntă aceştia.

Doar că municipalitatea nu a înfiinţat aceste comisii niciodată. "Dacă am văzut că ne-am împotmolit, am lucrat separat, iar primăria la fel. Şi astfel am început să mergem la fiecare primar de sector. Am făcut un referendum pe chioşcuri, iar o parte dintre primari şi-au ales câte un model de chioşc pe care l-a implementat", a spus Florin Georgescu.

Astfel, edilul sectorului 3, Liviu Negoiţă, a aprobat montarea de chioşcuri în 57 de amplasamente, iar în sectorul 2 au fost aprobate 250. "Primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, ne-a explicat că nu vrea să lucreze cu noi pentru că are deja un contract cu o firmă, iar în sectorul 6 edilul a avut o preferinţă pentru chioşcurile din lemn, pe care le-a şi montat", a adăugat pre şe dintele Asociaţiei Florarilor.

În sectorul 5, acolo unde se află şi renumita piaţă de flori Coşbuc, Marian Vanghelie nu are planuri de modernizare. "Am vrut să modernizăm noi piaţa. Nu ne-a dat voie. A zis că o modernizează el, nu a făcut-o. Nu ne dă voie să modernizăm chioşcurile. Ne ascultă, zice da, dar nu a făcut nimic", a descris Georgescu relaţia asociaţiei cu Vanghelie.

800 de chioşcuri

în care se vând flori sunt deschise în Capitală. Majoritatea sunt controlate de 10 familii care aduc din Olanda câte un TIR de flori pe săptămână

SUB UMBRELA LEGII

Vând flori în baza unui act normativ din ’91


Piaţa florilor funcţionează în baza unei legi din 1991, iar majoritatea comercianţilor îşi derulează activitatea ca PFA (persoană fizică autorizată), evitând astfel taxele şi impozitele impuse de stat societăţilor comerciale. Mai mult, florarii plătesc la bugetul de stat o taxă minimă de 2.000 de lei, aşa cum stipulează legea din anii ’90.

Oficial, reprezentanţii florarilor recunosc situaţia şi spun că încearcă de ani buni să convingă autorităţile să reglementeze această piaţă. Una dintre doleanţele lor este să poată concesiona spaţiul public la fel ca vânzătorii de carte şi de ziare.

Cerinţa lor s-ar susţine pe baza unei hotărâri de guvern care a fost parafată, în 2004, de fostul premier Adrian Năstase. O altă problemă se leagă şi de un proiect de hotărâre de consiliu care stă de ani buni în sertarele municipalităţii conduse de Sorin Oprescu. Printre altele, acesta prevede ca fiecare florar care are chioşc să plătească autorităţii locale 1.000 de euro pe lună, sub formă de redevenţă.

"În Capitală sunt aproximativ 800 de chioşcuri. Dacă ar plăti fiecare florar această redevenţă, s-ar strânge ceva bani la stat. Acum, cei care comercializează flori se duc şi plătesc ca persoană fizică autorizată 2.000 de lei pe an conform legii, şi atât. Proiectul a fost depus la primărie, dar edilul-şef nu îl pune pe ordinea de zi a şedinţelor de consiliu", a explicat pentru EVZ Florin Georgescu.

Pentru că au cam început să le ia din vânzări florăriile dichisite şi cele on-line, Asociaţia Florarilor a elaborat un proiect de modernizare. Banii ar putea
veni de la Fondul Social European, iar dacă iniţiativa va fi implementată, Bambina şi Cici vor învăţa cum să converseze în engleză cu cei care vin să cumpere un buchet de trandafiri.

În plus, evidenţa ar urma să o ţină din tastatură, pe computer. Şi planurile florarilor nu se opresc aici. Pentru a-şi reduce costurile legate de importul florilor care ajung pe tarabe, asociaţia a încheiat un parteneriat cu Penitenciarul Jilava, prin care ar urma să se construiască sere pe aproximativ 14 hectare de teren care aparţin închisorii.

"Vom face producţie în România. Dacă proiectul se va pune în aplicare, vom economisi aproximativ 4.000 de euro, costul transportului pentru un TIR de flori adus din Olanda. În plus, nu se mai achită TVA, pentru că în prezent se achită la vamă, fie că vinzi marfa, fie că nu. De asemenea, contractul presupune că 20% din profitul obţinut îi va reveni penitenciarului sub formă de investiţii: renovat, zugrăvit sau dotare", a detaliat preşedintele Asociaţiei Florarilor.

În perioada comunistă, existau în jur de 2.000 de hectare de sere în care se cultivau doar flori. După Revoluţie, au mai rămas doar aproximativ 200 de hectare.

SCHIMBUL III

Piaţa George Coşbuc, locul în care vânzările înfloresc noaptea



Foto: Libertatea

În piaţa George Coşbuc, "cumpărăturile" încep pe la 4.00 dimineaţa. Nici nu se crapă bine de ziuă, că florăresele sunt în priză şi trag de clienţi să-şi vândă marfa.

"Hai, băiatu’, vino la mine, ce vrei să iei? Îţi dau ieftin şi bun", îşi face reclamă o florăreasă care şi-a întins taraba chiar la intrarea în piaţă. Partea din spate a cortului ei maschează un microbuz dezafectat. Acum e bucătărie şi dormitor. Iar caroseria e tapetată cu fotografii de familie.

Garoafe de la mine, trandafiri de la fiică-mea


La Mamaia Grasă, o florărie cu faţa spre stradă, e program non-stop, chiar dacă pe uşă scrie că se deschide la 10.00 şi se închide la 20.00. Înăuntru doarme o tânără cu gura căscată. Tresare din când în când, atunci când trece câte cineva prin faţa florăriei.

Din mijlocul pieţei, o femeie grasă cu voce răguşită mă invită insistent la garoafe. La 4.30, Bambina, cea mai cunoscută florăreasă din piaţa Coşbuc, îşi scoate marfa la prezentare. Are mai mult garoafe: "Tre să vină TIR-ul zilele astea, dar am ce să-ţi dau. Ce, până atunci nu iei nimic de la mine? Dacă vrei, are fata mea trandafiri, mai încolo. Te duc la ea", încearcă să mă convingă florăreasa, împingându-mi în faţă un braţ de flori învăluit de un nor de fum de la ţigara pe care o pufăie în colţul gurii.

La găleată: 1 leu laleaua, 2 lei zambilele


Bambina face aprovizionarea cu TIR-ul. Transportul vine din Alsmeer, Olanda, cea mai mare bursă de flori din lume şi locul din care se alimentează 70% dintre florării.

La o altă tarabă se recomandă lalelele. "Uite, îs boboci. Ăstea mai ţin cel puţin o săptămână. La altele dă prin hârtie, dă pe afară, ăstea se ţin bine. Ai să mai vii la mine. E 1 leu firul. Mai am şi zambile la 2 lei", îşi prezintă femeia oferta.

Peste stradă au apărut alţi florari. Se înşiră pe trotuarul din faţa pieţei Coşbuc, ghivece cu panseluţe, găleţi cu zambile şi lalele. "Alo, ce faceţi? Păi nu vă mai puneţi aici că iar apar probleme! Vă zic de atâtea zile", se răsteşte la florari o femeie tinerică, reprezentantă a pieţei Coşbuc. Oamenii se uită unii la alţii şi nu răspund.

O femeie care vinde lalele la portbagaj ia atitudine: "Fata mea, păi le-am zis să ne lase şi pe noi, stăm unde spun ei, nu deranjăm şi nu ne băgăm în seamă la niciun client. Cine o să vrea să cumpere de la noi o să cumpere. Crezi că mie îmi place să stau aici, că-mi dau iar ăştia amendă", se plânge femeia, şi discuţia se încheie brusc.

Pe la 5.30 încep să apară maşinile clienţilor. Câte două-trei taxiuri pleacă ticsite cu trandafiri, lalele şi diverse tipuri de frunze pentru decorarea buchetelor. În jurul orei 10.00, florarii încep să-şi facă deja "bilanţul": florile s-au cumpărat cu braţul, evidenţa s-a ţinut pe caiet, iar bonul fiscal nici n-a intrat în discuţie.

"Toată afacerea rămâne în familie. E vorba de tradiţie. Când cineva are o fată, imediat trebuie să-i deschidă o florărie."
,
FLORIN GEORGESCU, preşedinte Asociaţia Florarilor
Tag-uri:




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITESTE ACUM
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii