PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Economie

Transportatorii, nemulţumiţi de GRABA PARLAMENTARILOR de a adopta Legea RCA

Autor: | | 0 Comentarii | 118 Vizualizari
Proteste transportatori din cauza scumpirii politelor RCA.
Reprezentanţii operatorilor şi transportatorilor autorizaţi din România cer publicarea proiectului de lege final privind poliţele RCA şi consultări publice pe marginea acestui act, astfel încât să nu apară erori cu efecte pe termen lung şi impact puternic în economie.

“Considerăm că graba de a legifera un proiect de lege cu impact economic şi social puternic ce va fi resimţit în mod direct de peste 6 milioane de şoferi şi, indirect, de întreaga populaţie a ţării, nu este o măsura deloc potrivită în actualul context de instabilitate, din acest domeniu. Ne dorim ca Parlamentul să prezinte varianta finală agreată de cele două Camere şi să amâne cu o săptămână-două votul în plen, pentru a da şansa actorilor din piaţă să semnaleze eventuale erori care pot fi corectate”, susţine preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu. 

El a adăugat că actuala clasă politică trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi să angreneze actorii pieţei în dezbaterea publică pe marginea acestui proiect de lege extrem de important, pentru a nu înlocui o lege veche şi proastă, cu altă lege nouă, dar la fel de lacunară şi greşită.


Pentru a rezolva problemele legate de creşterea abruptă a preţurilor la RCA, Guvernul a adoptat, în data de 14 septembrie, o Ordonanţă de Urgenţă care prevede, printre altele, îngheţarea preţurilor la primele de asigurare pe o perioadă de şase luni. Preţurile urmează să fie stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară în termen de 30 de zile de la publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial, care s-a realizat aseară. 


Tag-uri: pret polite rca, scumpire rca, proteste transportatori, legea asigurarilor, cotar, asf, inghetare pret rca
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Transportatorii, nemulţumiţi de GRABA PARLAMENTARILOR de a adopta Legea RCA .




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi