Traversează Africa pe bicicletă

Traversează Africa pe bicicletă

Bogdan Marcu (33 de ani) va străbate din nou Continentul Negru, dar de data aceasta va renunța la „motorizare”

Când preferi șaua în schimbul scaunului de birou este foarte puțin probabil să mai dai pe acasă, o perioadă. EVZ vă prezintă povestea lui Bogdan Marcu, cel care, alături de prietena sa, Loredana Irimieș (32 de ani), formează un cuplu „cu moto la cap”. Anul trecut, cei doi au pornit într-o călătorie de 25 de zile cu motocicleta până în Maroc și Mauritania, străbătând, astfel, pe faimoasa Honda Africa Twin XRV 750, nu mai puțin de 16.000 de kilometri.

Africa, o cunoștință mai veche

Bogdan nu se afla până atunci la prima sa aventură pe Continentul Negru: „Am început să călătoresc prin lume pe două roți de la 23 ani, prima mea aventură fiind în 2007, în Tunisia. Mi-a plăcut în fiecare an să mai adaug în bagajul de amintiri câte o tură, unele mai scurte, altele mai lungi. Din călătoriile mele aș mai aminti de tura din 2008, când am fost până în Dakar, traversând Europa, Marocul, Sahara de vest, Mauritania și Senegalul, apoi, în 2010, am vizitat Siria și Iordania, iar în 2011 am revăzut Tunisia. Anul trecut am decis să merg și cu Loredana. Ea nu a mai fost în Africa până atunci, așa că am dorit să împărtășesc cu ea pasiunea mea pentru acest continent”, ne-a mărturisit Bogdan.

Ne puteți urmări și pe Google News

FOTO: Loredana Irimieș va merge și anul acesta pe Continentul Negru, alături de prietenul ei

Amenințat cu arma

Și cum problemele pot apărea la tot pasul, riderul povestirii a atins și acest subiect, peste care a dat în „haiducia” sa din urmă cu un an: „Am avut tot felul de aventuri și pericole de-a lungul călătoriilor mele, de la a fi sechestrat în vamă, în Rosso, până la a fi amenințat cu arma pentru bani. În aventuri de acest gen dai peste diferite tipuri de oameni. Unii foarte amabili și ospitalieri, alții care vin cu scop precis la tine, cu mâna întinsă. În ultima călătorie, cu motocicleta, nu am avut nicio problemă, în afară că în fiecare zi trebuia să ungem lanțul și să verific uleiul. În schimb, în Mauritania oamenii ne-au făcut unele probleme și aici mă refer la copiii din Chinquetti, micii doritori de cadouri, care au început să arunce cu pietre după noi pentru că nu leam oferit banii și nici sticla de suc pe care o aveam în mână”.

FOTO:Bogdan și a sa „Africană” au luat în piept una dintre cele mai aride zone din lume: Sahara

Când nu e „nomad”, Bogdan activează în domeniul telecomunicațiilor, iar toate drumurile sale au fost suportate din bani proprii. De exemplu, călătoria de anul trecut nu a depășit suma de 2.500 de euro. Cei doi români parcurgeau zilnic între 300 km și 1.000 km și înnoptau, de cele mai multe ori, în cort, iar când era cazul, la hotel.

Urmează marea pedalare

În acest an, pe 20 octombrie, va lăsa deoparte moto-cicleta și va merge din nou în Africa, cu bicicleta, unde va pedala pe o distanță de 14.000 de km, vreme de 8 luni. Astfel, va urca pe bicicletă la Cairo (Egipt), iar finish-ul călătoriei sale va fi la Cape Town (Africa de Sud). Va fi de unul singur în tot acest timp, dar Loredana va pedala alături de el doar în Kenia și în Tanzania. „Mi-am făcut deja toate vaccinurile necesare: de la hepatită, febră galbenă pană la meningită. Ca provizii, apa va fi cea mai importantă. În Sudan voi avea porțiuni și de 2-300 km prin Sahara, fără nicio posibilitate de a-mi reface rezervele. Bicicleta pe care o voi folosi a fost construită piesă cu piesă de mine. Am ales fiecare piesă cu grijă și cred că, astăzi, am o bicicletă capabilă să meargă pe drumuri cu sau fără asfalt și încărcată cu 40 kg de bagaj”, a explicat Bogdan.