Trăznaie din VASLUI. Cu scroafa la testul ADN

Trăznaie din VASLUI. Cu scroafa la testul ADN

O scroafă cu şase purcei, disputată de un cioban şi un pădurar devenit consilier local, a ajuns mărul discordiei şi sămânţă de scandal în comuna Tătărăni

Ciobanul îl acuză pe consilierul local PNL, Petrică Luca, de faptul că i-a furat purceaua din bătătură, în timp ce acesta spune că nu este nimic adevărat si că scroafa îi aparţine, numai că o pierduse la Crăciun, informează site-ul valuian vremeanoua.ro. Între timp, purceaua a fătat şase purceluşi dolofani şi cei doi se războiesc cu argumente de genul: “Eu îm cunosc purceii mici că n-au coadă” sau “Scroafa mea avea urechile blegi şi soriciul gros”. În cele din urmă, pădurarul ajuns consilier local spune că va cere analize ADN care să demonstreze că animalul cu pricina este sora unui alt godac pe care acesta îl deţine în coteţ. Oamenii legii au înregistrat un dosar penal pe această speţă si îl cercetează pe pădurar pentru furt. Până la testul ADN, satul se teme să nu cumva să dispară proba. Adică, scroafa cu cei şase purceluşi să nu ajungă cârnaţi, jumări sau caltaboşi.

 

Ne puteți urmări și pe Google News