Trend pozitiv pe primul trimestru. Creşte preţul locuinţelor

Trend pozitiv pe primul trimestru. Creşte preţul locuinţelor

Pe fondul cererilor de locuinţe, apartamentele din România s-au scumpit, în primul trimestru al anului, cu 4%, comparativ cu datele de la sfârşitul anului 2016, iar cele mai scumpe unităţi locative se găsesc în Cluj-Napoca, unde preţul mediu al unui apartament vechi se ridică la 1.315 euro/mp, relevă o analiză de specialitate întocmită de unul dintre cele mai importante portaluri imobiliare.

Conform Indicelui Imobiliare.ro, după un avans al preţurilor de 1,1% consemnat în martie, suma solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel naţional (noi şi vechi) a ajuns la 1.092 de euro pe metru pătrat util, de la 1.080 de euro pe metru pătrat, la finele lui februarie. În acest context, valoarea actuală este cu 4% mai mare decât cea consemnată la sfârşitul anului trecut, respectiv de 1.050 de euro/mp, iar spre comparaţie, în primul trimestru din 2016, pretenţiile proprietarilor s-au majorat cu 6,5%.

Din datele analizate reiese că, în Bucureşti, unităţile locative disponibile spre vânzare s-au scumpit cu 1,4% în ultima lună, de la 1.159 la 1.175 de euro/mp util. Astfel, preţul mediu cerut pentru un apartament vechi a rămas constant, la 1.112 euro/mp, însă locuinţele noi s-au scumpit cu 3%, de la 1.189 la 1.225 de euro/mp. Tot în cazul Capitalei, în primul trimestru din 2017, pretenţiile vânzătorilor s-au majorat, per ansamblu, cu 3%, de la o medie de 1.141 de euro/mp, valabilă la finele anului trecut. Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă din 2016, avansul înregistrat a fost de 3,3%.

Pe de altă parte, în Braşov, Indicele Imobiliare.ro relevă un avans de 0,8% în martie, de la 918 la 925 de euro/mp. Apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,3% (de la 918 la 930 de euro/mp), însă cele noi s-au ieftinit cu 0,5% (de la 917 la 912 euro/mp). În oraşul de la poalele Tâmpei, locuinţele au înregistrat un avans cumulat de 2,8% (de la nivelul de 900 de euro/mp atins la sfârşitul lui 2016).

Ne puteți urmări și pe Google News

În ceea ce priveşte situaţia din Cluj-Napoca, în ultima lună de primăvară, preţurile locuinţelor din oraşul de pe Someş s-au majorat cu doar 0,1%, până la 1.260 de euro/mp. De asemenea, apartamentele vechi au consemnat un avans uşor, de 0,2%, de la 1.312 la 1.315 euro/mp, în timp ce locuinţele noi au cunoscut o creştere de 1,7%, ajungând la 1.196 de euro/mp. Marja de scumpire consemnată pe parcursul primului trimestru din acest an pe piaţa clujeană se situează la doar 1%, ceea ce reprezintă o diferenţă semnificativă faţă de saltul de 7,2%, înregistrat în perioada similară din 2016.

Analiza de specialitate arată, totodată, că, în Constanţa, preţul apartamentelor s-a apreciat, în martie, cu 0,1%, de la 991 la 992 de euro/mp util. În această marjă locuinţele vechi au înregistrat un avans de 0,5%, de la 987 la 992 de euro pe mp, însă cele noi s-au ieftinit cu 1,1%, de la 1.004 la 993 de euro/mp. În primele trei luni ale acestui an, proprietarii au solicitat preţuri cu circa 2% mai mari pentru apartamente, faţă de un plus de 3,2%, în acelaşi interval din 2016.

În Iaşi, apartamentele s-au scumpit, per ansamblu, cu 3,3% în ultima lună, de la 885 la 914 euro/mp. În timp ce locuinţele vechi s-au apreciat cu doar 0,1% (de la 884 la 885 de euro/mp), preţurile celor noi au “sărit” cu 5,2% (de la 885 la 931 de euro/mp). Raportat la primul trimestru, preţurile apartamentelor din Iaşi au crescut cu 7%, de la un nivel de 854 de euro/mp la sfârşitul lunii decembrie 2016, apreciază sursa, citată de Agerpres.

Nu în ultimul rând, în Timişoara, preţul mediu solicitat pentru un apartament (nou sau vechi) a crescut, în martie, cu 2,5%, până la 1.065 de euro/mp. Locuinţele din blocurile vechi s-au scumpit cu 2,5% (până la 1.067 de euro/mp), iar cele noi cu 2,3% (până la 1.059 de euro/mp). Pe parcursul primului trimestru din 2017, aşteptările proprietarilor timişoreni au crescut cu 3,7% faţă de sfârşitul anului 2016, în timp ce, în perioada similară a anului trecut, avea loc o creştere de 5,3%.