PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Economie

CFR a lăsat SUTE de CĂLĂTORI în TRENURI ÎNGHEŢATE. Circulaţia FEROVIARĂ a fost blocată după ce au căzut COPACI peste LINII. Oamenii s-au REVOLTAT şi cer DEMISIA sefului REGIONALEI: "E un ATAC TERORIST al CORUPȚIEI" | GALERIE FOTO

Autor: | | 3 Comentarii | 2442 Vizualizari
Circulaţia feroviară pe secţia CF Braşov - Predeal este închisă între staţiile Predeal -Timişu de Sus (pe firul I) după ce, din cauza vântului puternic trei copaci s-au prăbuşit de pe versant peste linia de cale ferată, a anunțat CFR SA.

Pasagerii din trenurile blocate s-au revoltat în timpul în care au stat blocați din cauza unor copaci căzuți pe calea ferată. "Atac TERORIST în Predeal! Trenul InterRegio 1745 a fost victima atacului TERORIST al corupţiei. Trei copaci se află în acest moment căzuţi pe calea ferată, tăind liniile de înalta tensiune. Suntem sute de oameni în trenul asta care răbda frig şi care nu ajung la timp din cauza administraţiei corupte care pe banii impozitelor noastre nu au curăţat preventiv calea ferată. Cerem DEMISIA şefului de regională şi o anchetă care să lămurească circumstanţele care au dus la acest eveniment nefericit. Propunerea mea e să înmulţim orele pe care cei peste 400 de oameni le pierdem şi să cerem atâtea ore de puşcărie pentru responsabilii direcţi şi indirecţi. PUNCT!", a scris pe Facebook unul dintre călători. Ca să treacă timpul mai repede, alți pasageri au început să facă un om de zăpadă.

Update 11.24  Circulaţia trenurilor între staţiile Predeal şi Timişu de Sus s-a reluat la ora 10.29, în condiţii de siguranţă, a anunțat CFR SA.

Ora 10.00 În momentul prăbuşirii linia de înaltă tensiune a fost ruptă.  

Echipele feroviare intervin pentru remedierea deranjamentului tehnic la linia de contact cu un utilaj special şi cu forţă umană pentru tăierea şi îndepărtarea copacului prăbuşit peste linia de cale ferată, mai scrie în comunicat.

Călătorii sunt anunțați că până la redeschiderea circulaţiei, trenurile de călători care au trasat graficul de circulaţie pe Valea Prahovei vor staţiona temporar în gările adiacente.  

La această oră, trenul IR 1745, care circulă în relaţia Bucureşti - Satu Mare, staţionează temporar între Predeal şi Timişu de Sus, iar trenurile IR 1631 (Bucureşti – Braşov), IR 1526 (Sibiu Bucureşti) şi R 3001 (Bucureşti - Braşov) vor aştepta redeschiderea circulaţiei în gările Braşov şi Predeal.

Pentru informaţii despre eventualele întârzieri care se pot înregistra în traficul feroviar, călătorii sunt rugaţi să acceseze pagina de internet a SNTFC CFR Călători sau să sune la numărul de telefon 021/9521.

 


Tag-uri: trenuri, cfr sa, copac, linie de inalta tensiune, cfr calatori, Valea Prahovei, Satu Mare, Sibiu Bucure
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CFR a lăsat SUTE de CĂLĂTORI în TRENURI ÎNGHEŢATE. Circulaţia FEROVIARĂ a fost blocată după ce au căzut COPACI peste LINII. Oamenii s-au REVOLTAT şi cer DEMISIA sefului REGIONALEI: "E un ATAC TERORIST al CORUPȚIEI" | GALERIE FOTO.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi