Trump: „Hillary va PROVOCA Al III-lea Război Mondial. Cum va negocia ea cu Putin, după ce l-a prezentat ca pe DRACUL gol?”

Trump: „Hillary va PROVOCA Al III-lea Război Mondial. Cum va negocia ea cu Putin, după ce l-a prezentat ca pe DRACUL gol?”

Donald Trump a declarat că planul pe care Hillary Clinton vrea să-l aplice în Siria „va duce la Al III-lea Război Mondial”, din cauza potențialului de conflict cu trupele Rusiei, care este putere nucleară.

Într-un interviu, în care au fost abordate cu precădere teme de politică externă, Trump a declarat că înfrângerea ISIS reprezintă o prioritate mai mare pentru Washington, decât a-l convinge pe președintele Bashar Al-Assad să demisioneze.

Clinton s-a pronunțat pentru înființarea de zone de interdicție a zborurilor și de zone tampon la sol în Siria, pentru protejarea civililor. Unii analiști, comentează Reuters, se tem că înființarea unor astfel de zone ar putea duce Statele Unite la ciocniri directe cu avioanele de luptă ale Rusiei.

Trump a explicat:

Ne puteți urmări și pe Google News

„Ceea ce ar trebui să facem este să ne concentrăm pe ISIS. Nu ar trebui să ne concentrăm pe Siria. O să ajungem la Al III-lea Război Mondial dacă ne luăm după Clinton.”

Și a adăugat:

„Acum nu te mai lupți doar cu Siria, te lupți cu Siria, Rusia și Iran, e clar? Rusia este o țară cu capacitate nucleară, însă o țară care utilizează armele nucleară pentru a le opune altor țări care doar negociază.”

Donald Trump a mai explicat și că Assad este mult mai puternic acum decât era în urmă cu trei ani, și că a lupta pentru a-l răsturna de la putere pe Assad este mai puțin important decât a învinge ISIS.

„Assad este secundar, pentru mine ISIS este importantă.”

Candidatul Republican s-a întrebat cum va mai putea Clinton să negocieze cu Putin, după ce l-a diabolizat sistematic:

„Cum se va întoarce ea să negocieze cu omul pe care l-a prezentat ca pe dracul gol?”

Trump a deplâns lipsa de capacitate a Republicanilor de a se uni în spatele candidaturii sale, afirmând că ar câștiga alegerile cu ușurință dacă liderii partidului l-ar sprijini.

„Oamenii sunt foarte nemulțumiți de conducerea partidului, deoarece sunt niște alegeri pe care le-am câștiga sută la sută dacă am avea sprijin de la vârf. Cred totuși că oricum vom câștiga.”