Trump, SPERIETOARE pentru Merkel. Guvernul de la Berlin TATONEAZĂ terenul pentru cazul în care Mogulul CÂȘTIGĂ alegerile

Trump, SPERIETOARE pentru Merkel. Guvernul de la Berlin TATONEAZĂ terenul pentru cazul în care Mogulul CÂȘTIGĂ alegerile

Trump și posibilitatea ca acesta să fie viitorul președinte al Statelor Unite au produs panică în cancelaria germană.

Întâlnirea cu emisarul lui Donald Trump a fost discretă, locul a fost cântărit cu grijă – trebuia ca întrevederea să pară informală, scrie Der Spiegel. În cele din urmă, s-a ales o cafenea modestă din Washington. Aici s-au întâlnit în aprilie, Markus Ederer, secretar de stat în Ministerul german de Externe, cu consilierul lui Donald Trump, Sam Clovis.

Ederer avea sarcina de a afla răspunsul la o întrebare crucială: ce ar însemna pentru relațiile germano-americane dacă Trump ar câștiga alegerile prezidențiale din 8 noiembrie.

Multă vreme, guvernul de la Berlin s-a îndoit că ar fi posibil ca mogulul imobiliar ar avea vreo șansă să devină chiar și candidatul republicanilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acum, însă, chiar și după recenta dezbatere televizată cu Clinton, nimeni nu poate exclude posibilitatea ca al 45-lea președinte al Statelor Unite să se cheme Donald Trump.

Într-un moment foarte nediplomatic, ministrul german de Externe, social-democratul Frank Walter Steinmeier, l-a descris pe Trump ca un „predicator al urii”. Săptămâna viitoare, Andreas Scheuer, secretarul general al Uniunii Creștin Sociale, formațiunea bavareză soră a Uniunii Creștin Democrare a Angelei Merkel, se va deplasa la Washington pentru a asista personal la întrecerea dintre Trump și Clinton.

În același timp, Ministerul de Externe german face eforturi pentru a stabili contacte cu tabăra republicană, astfel încât să evalueze consecințele asupra relațiilor americano-germane pe care le vor avea alegerile din Statele Unite.

Spre deosebire de Hillary Clinton, al cărei cartier general din Brooklin este vizitat în mod regulat de diplomați, oficialii au evitat ostentativ să se apropie prea mult de echipa lui Trump. Purtătorul său de cuvânt a refuzat să vorbească despre discuții.

În ciuda dificultăților de a identifica o persoană de contact considerată serioasă în tabăra lui Trump, tatonările inițiale au dus totuși la schimburi parțiale de informații.

Clovis, un politician cu greutate din Iowa, este unul dintre puținii consilieri ai lui Trump căruia i se permite să vorbească în numele șefului său.

Legătura lui Clovis cu Germania pare să fi devenit ambasadorul Berlinului la Washington, Peter Wittig. Scrie Der Spiegel.

Fost colonel în forțele aeriene, Clovis împărtășește punctul de vedere al lui Trump că politica externă americană trebuie să-și stabilească prioritățile în funcție de interesele naționale, iar nu după alianțele lăsate moștenire de Al Doilea Război Mondial.

Cu ocazia unei întâlniri cu un grup de diplomați și experți europeni, Clovis a afirmat:

„Nu avem de gând să mai irosim nici măcar o picătură de sânge, nici măcar un dolar, dacă nu știm cu exactitate care va fi rezultatul sau măcar să avem o idee despre predictibilitatea lui.”

Tentativele de a afla mai multe amănunte despre planurile lui Trump sunt motivate de temerea că, pentru prima oară după Al Doilea Război Mondial, un președinte american ar putea pune capăt Alianței Trans-Atlantice.

Trump a descris NATO ca „perimat” și a anunțat că va încerca cel puțin să renegocieze cadrul acestuia. State precum Germania, a declarat Trump, trebuie să plătească mai mult pentru a-și asigura securitatea în viitor. În caz contrar, Statele Unite își vor retrage trupele.

În discuțiile sale cu oficialii germani, Clovis a încercat să tempereze îngrijorarea Berlinului. Mesajul său a fost: lucrurile nu sunt nici pe departe atât de groazice. Clovis susține că Trump este un om de afaceri care negociază totul. Cel puțin, acestea sunt informațiile oferite Berlinului de către Wittig.

În această primăvară, ambasadorul german s-a întâlnit cu ginerele lui Trump, Jared Kushner. Acesta a luat cu atenție notițe în timpul discuției, însă nu a putut furniza contribuții revelatoare despre modul în care Trump gândește cu adevărat.

Jürgen Hardt, coordonatorul NATO pentru guvernul german, consideră că „și ca dacă va fi ales președinte, Trump nu va irosi fără rost relațiile solide existente”.

Oficialii de la Berlin cred că Trump va face pași înapoi în ceea ce privește unele dintre cele mai scandaloase pretenții ale sale, în cazul în care va fi ales. Însă sunt convinși că acesta va reflecta serios asupra chestiunii despre cine trebuie să suporte pe viitor costurile NATO. O victorie republicană în alegeri s-ar putea dovedi costisitoare pentru Germania.

Același lucru l-ar putea resimți și companiile germane, potrivit unei analize interne a Ministerului de Finanțe de la Berlin. Documentul susține că o victorie a lui Trump ar însemna „o reducere a PIB-ului (american – n.r.), locuri de muncă mai puține și șomaj crescut” – factori care ar afecta exportatorii germani.

Raportul ambasadei germane nu uită să vorbească nici de atacurile personale ale lui Trump la adresa lui Merkel, nici de felul în care republicanii o văd pe cancelara de la Berlin, adică o naivă socialistă de tip vechi.

Toamna trecută, Trump vorbea despre politica ei față de imigranți drept catastrofală, iar când Clinton a sugerat recent că Statele Unite ar trebui să primească mai mulți refugiați sirieni, Trump a numit-o pe rivala sa „Angela Merkel a Americii”, arătând „ce dezastru s-a dovedit imigrația masivă pentru Germania și poporul german”.

Hardt, coordonatorul pentru politica trans-atlantică a conchis:

„Cel mai mare pericol este ca Trump să facă o declarație necugetată, pe care el însuși să o regrete ulterior, și care să dăuneze politicii externe.”

În cercurile guvernamentale de la Berlin, este mai multă îngrijorare față de caracterul lui Donald Trump decât față de politica radicală pe care ar putea-o aduce instalarea sa la Casa Albă.