PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Tenis

Turneul BRD Năstase-Ţiriac Trophy s-ar putea desfășura din nou la București, din 2019. Ce PLAN au organizatorii

Autor: | | 0 Comentarii | 309 Vizualizari
Terenul central de la Arenele BNR are o capacitate de 5.000 de locuri și urmează să fie demolat
După ce Ilie Năstase a anunțat în urmă cu o săptămână că turneul BRD Năstase-Ţiriac Trophy a fost vândut de Ion Țiriac pentru următorii doi ani la Marbella (Spania), celebra întrecere ar putea reveni la Arenele BNR din 2019.

Motivul lui Țiriac de a muta, după 20 de ani, turneul a venit după ce terenul central de la Arenele BNR a fost închis din cauza absenţei avizului ISU.

Potrivit ProSport, deţinătorii complexului din Cotroceni vor să construiască o arenă centrală modernă, pentru a readuce competiția în „Parcul cu platani”. Vechea arenă centrală urmează să fie demolată, iar în locul său va fi ridicată cea nouă, care va răspunde noilor standarde. Acest lucru va fi gata până în 2019, urmând ca turneul Năstase-Ţiriac Trophy să revină la Arenele BNR, în care vor putea evolua jucători mai valoroşi decât cei care au făcut-o până acum.

Prin intermediul noii arene, Ion Ţiriac i-ar putea forţa pe reprezentanţii ATP să includă turneul în categoria ATP 500.


Tag-uri: Ilie Nastase, Ion Tiriac, Arenele BNR, tenis, turneu, Cotroceni, BRD Năstase-Ţiriac Trophy, ISU
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Turneul BRD Năstase-Ţiriac Trophy s-ar putea desfășura din nou la București, din 2019. Ce PLAN au organizatorii.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii