Turtucaia sau Mărășeștii? Răspunde Topârceanu...

Turtucaia sau Mărășeștii? Răspunde Topârceanu...

Istoria oricărei țări este o sumă de suișuri și coborîșuri, de victorii și înfrîngeri, de momente de înălțător eroism și clipe de ticăloșie. La școală, se învață mai ales despre cele dintîi. Cele din urmă se descoperă treptat, în timpul vieții, dacă ești un spirit cît de cît iscoditor. Cînd ai adunat suficiente experiențe directe cu propriul popor, încep întrebările. Care dintre întîmplările istorice despre care știu sînt mai relevante? Prăbușirile sau înălțările? Ce este definitoriu și ce este excepțional pentru noi, românii? Înfrîngerea cauzată mai mereu de prostie, corupție și incompetență, de micime, tranzacționism și lene ori victoria produsă întotdeauna de sacrificiu, credință și caracter, de inteligență, cinste și pricepere? Oricît am vrea, la întrebările acestea nu putem răspunde altfel decît după propria inimă.

 Nu există un reper obiectiv care, luat în considerare, să ne ducă spre răspunsul adevărat. Dacă ești mîndru cu ceea ce te-a făcut Dumnezeu să fii, adică român, atunci vei socoti că regula o formează clipele înalte, iar cele joase fie n-au fost chiar așa de rele cum par, fie au fost doar căderi de moment, explicabile prin cauze de dincolo de caracterul națiunii. Dacă, dimpotrivă, ești nefericit cu identitatea ta națională și cauți fel de fel de ieșiri, considerîndu-te, de pildă, ”european” sau ”cetățean al lumii” sau mai știu eu cum, atunci vei socoti că tocmai prăbușirile reprezintă adevărul și marile clipe astrale ale istoriei românilor reprezintă excepția, mereu datorată altor cauze, exterioare însușirilor poporului român. Orice om care își respectă statutul de ființă gînditoare își pune mereu aceste întrebări despre poporul său, și nu se oprește din a se întreba nici măcar cînd i se pare că a găsit răspunsul. Răspunsurile pe care ni le dăm, niciodată ferme cum am vrea, se bazează pe observație nemijlocită, pe istoria transmisă cel mai adesea oral de cei apropiați, dar și pe ceea ce citim. Avem la îndemînă, desigur, mari sinteze,  de la cele scrise de Xenopol, Iorga, Pârvan ori Giurescu (Constantin C. și nu Dinu G.!) pînă la pe bună dreptate interminabila  ”Istorie a românilor” de la Academie (ajunsă, cred, la volumul X). Avem la îndemănă și cărți care aprofundează cîte o perioadă sau cîte o mare biografie. Dar avem la îndemînă și memorialistica trăitorilor. Unii dintre ei, au avut talent, și-au scris poveștile cu har și au lăsat cărți indimenticabile. Alții, chiar dacă mai puțin iscusiți cu condeiul, au avut șansa să fie aproape, foarte aproape, de evenimentele istorice ale vieții lor. Pe toți se cere să-i prețuim la fel, pe toți este nevoie să-i primim deopotrivă cu spirit critic și cu omenească înțelegere. Mărturisirea este o nobilă îndeletnicire.

G. Topârceanu este unul dintre cei mai fermecători mărturisitori ai unora dintre cei mai încurcați și mai puțin știuți ani din istoria țării noastre, anii 1916 – 1918. Îl recomandă pentru asta inteligența sa briantă, marea sa sensibilitate dar și umorul bine dozat, toate împreună probate într-o creație poetică de culme, pe nedrept socotită minoră de unii.  De aceea, mi se pare că tipărirea într-o ediție nouă a memorialisticii de război scrisă de G.Topârceanu la Humanitas este o idee excelentă în general, dar și o inițiativă utilă oricărui om care se gîndește acum, la 100 de ani de la primul război mondial, la felul în care au trecut prin istorie românii. Topârceanu a participat direct la unul dintre cele mai tragice episoade ale celui dintîi război mondial, dezastrul de la Turtucaia. A căzut în prizonierat la bulgari în septembrie 1916 și a putut reveni în țară abia în  1918. Despre această experiență, autorul ”Baladelor vesele și triste” a scris trei cărți:  ”Amintiri din luptele de la Turtucaia”, apărută imediat după ce a revenit din prizonierat, în 1918; ”În gheara lor: amintiri din Bulgaria și schițe ușoare”, apărută în 1920; ”Pirin Planina – episoduri tragice și comice din capitivitate”, apărută în 1936, fiind o dezvoltare a cărții din 1920. Editura Humanitas a decis să alcătuiască o ediție proprie a acestor scrieri, unindu-le pe prima și a treia în volum, sub titlul ”Memorii de război”.

La întrebarea mea din titlu, Topârceanu răspunde prudent și adevărat, pînă la urmă: și Turtucaia și Mărășeștii. Dar ce imagine greșită ne-am putea face despre una, fără să o cunoaștem pe cealaltă! În prefață, editorul cărții observă, ca o impresie generală stîrnită de cele  povestite de Topârceanu în paginile cărții: ca să supraviețuiești, pe lîngă noroc, îți trebuie și o bună doză de umor.  E drept că rețeta viețuirii e încă neștiută, dar rețeta supraviețuirii este chiar aceasta, noroc plus umor. Dar ce imagine greșită ne-am face despre una de n-am cunoaște-o și pe cealaltă!

Ne puteți urmări și pe Google News

 

 

Nota redacţiei: ”La cererea autorului, forumul de comentarii al acestei rubrici va rămîne închis. Cititorii care vor să-i transimită mesaje lui Sever Voinescu o pot face la online@evz.ro. Vă mulțumim.”