Țuțuianu, despre arhiva SIPA:

Țuțuianu, despre arhiva SIPA:

Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a declarat astăzi că subiectul arhivei SIPA trebuie privit într-un context mai larg ce conturează ideea că în România e foarte mult de discutat despre ce înseamnă stat de drept şi despre limitele în care statul interferează cu drepturile şi libertăţile omului.

''Legat de arhiva de la SIPA, este o discuţie care trebuie privită într-un context mai larg, avem o serie de date publice legat de modul cum a funcţionat Justiţia sub mandatele lui Traian Băsescu, dar şi ulterior, avem informaţii privind această arhivă, astăzi am văzut în presa naţională discuţii privind arhiva de la serviciul de informaţii al Ministerului de Interne, 'Doi şi-un sfert', şi s-a dat recent publicităţii de către un avocat de la Cluj o situaţie statistică a interceptărilor făcute în România. Toate astea ne conturează ideea că în România avem foarte mult de discutat despre ce înseamnă stat de drept şi despre limitele în care statul interferează cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului'', a declarat Ţuţuianu. citat de Agerpres. 

Acesta a adăugat că judecătorii trebuie să aibă toate garanţiile că nu pot fi şantajaţi sau constrânşi, presiunea asupra acestora însemnând un abuz direct asupra sistemului de justiţie. 

''Legat de arhiva SIPA, cred că este important să subliniem faptul că judecătorii trebuie să aibă toate garanţiile că nu pot fi şantajaţi sau constrânşi, orice presiune asupra judecătorilor este un abuz direct asupra sistemului de justiţie. Ipoteza că judecătorii sunt şantajaţi afectează foarte grav încrederea cetăţenilor în sistemul de justiţie şi oricine trebuie să capete convingerea că orice verdict al oricărui judecător este bazat doar pe lege şi conştiinţă şi pe nicio altă influenţă externă. Este necesar să înlăturăm rapid şi categoric sentimentul de neîncredere în Justiţie'', a spus Adrian Ţuţuianu. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Parlamentarul social-democrat susţine că trebuie lămurit cine a avut acces la arhiva SIPA şi dacă s-au sustras, copiat anumite documente de acolo. 

''Este necesar ca raportul Ministerului Justiţiei din vremea când era condus de domnul Predoiu să fie desecretizat, să vedem ce date şi informaţii relevante pe subiect conţine acest raport. Credem că este necesar să lămurim cine a avut acces la arhivă şi dacă din arhivă s-au sustras, s-au copiat documente şi au fost folosite în mod nelegitim. Cred că măsura ce trebuie luată trebuie să fie una totală: topirea imediată a arhivei SIPA, concomitent cu tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de eventualele încălcări ale legii'', a afirmat Adrian Ţuţuianu. 

Acesta a declarat că speră ca ancheta demarată de DIICOT pe acest subiect să aibă rezultate. De asemenea, Ţuţuianu susţine că CSM ar trebui să se implice în dezbaterea privind independenţa judecătorilor. 

''Cred că aţi observat că ieri (miercuri, n.r.) DIICOT-ul s-a sesizat pe acest subiect şi să sperăm că nu doar ca să blocheze şi aici o eventuală intervenţie a Parlamentului pe un subiect şi din dorinţa de a face lumină. Mai cred eu că şi Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să devină o parte importantă în dezbaterea pe acest subiect, care priveşte independenţa judecătorilor. Din păcate, pe foarte multe subiecte, CSM-ul a tăcut, tace în continuare şi are o abordare extrem de timidă'', a mai spus senatorul PSD Adrian Ţuţuianu.