Ucraina ACUZĂ Facebook că face JOCURILE lui Putin!

Ucraina ACUZĂ Facebook că face JOCURILE lui Putin!

Dmitro Șimkov, șeful administrației prezidențiale de la Kiev a acuzat Facebook de simpatii pro-ruse.

Moderatorii ruși ai Facebook îi supraveghează pe utilizatorii ucraineni ai rețelei de socializare și sunt influențați de agenda politică a Moscovei, a declarat Șimkov, citat de AFP:

„Pe Facebook există o influență pro-rusă și presiuni din partea biroului Facebook de la Moscova.”

La rândul său, președintele ucrainean Petro Poroșenko i-a adresat pe contul său personal de Facebook un apel lui Mark Zuckerberg să deschidă un birou separat în Ucraina pentru a evita aceste influențe.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cele două inițiative ale președinției de la Kiev vin după ce mulți utilizatori de Facebook au cerut companiei californiene să ia măsuri împotriva tentativelor Rusiei de a reduce la tăcere vocile pro-ucrainene.

Potrivit acestor utilizatori, mai multe conturi cu atitudine critică la adresa rolului Moscovei în conflictul din Ucraina au fost suspendate după ce Rusia a înregistrat rapoarte de abuz false, scrie BBC.

Facebook nu a răspuns încă acuzațiilor Ucrainei, însă anterior a arătat că segmentul rețelei în limba rusă este administrat din Irlanda și că nu există un birou al companiei în Rusia, notează AFP.

Potrivit unor observatori ruși, guvernul de la Moscova ar folosi o „armată de trolli” pentru a monitoriza postările critice la adresa Kremlinului și a manipula sistemul Facebook prin campanii de plângeri false la adresa utilizatorilor incomozi, ceea ce duce în final la suspendarea conturilor acestora.

Serghei Parkomenko, blogger și jurnalist, a declarat pentru AFP:

„În Rusia, bătăliile pe rețelele de socializare sunt extrem de dure, iar guvernul folosește serviciile unei adevărate armate online.”