PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Internaţional

UCRAINA. Adunarea Generală a ONU denunţă anexarea Crimeii la Rusia

Autor: | | 9 Comentarii | 538 Vizualizari
tribunal_01
Adunarea Generală a ONU a adoptat, azi, o rezoluţie cu caracter neconstrângător, care denunţă referendumul din Crimeea şi anexarea peninsulei la Federaţia Rusă.

Adunarea Generală a ONU a adoptat, azi, o rezoluţie cu caracter neconstrângător care denunţă referendumul din Crimeea şi anexarea peninsulei la Federaţia Rusă.

Rezoluţia, propusă de Ucraina şi susţinută de Occident, a primit 100 voturi pentru, 11 împotrivă şi 58 de abţineri dintre cele 193 de state membre ale Adunării.
Alături de Rusia, printre ţările care s-au pronunţat împotriva rezoluţiei figurează Armenia, Belarus, Coreea de Nord, Cuba, Nicaragua, Venezuela, Siria. Ţări ca Argentina, Brazilia, China, Egipt, India, Pakistan, Senegal s-au abţinut de la vot, în timp SUA şi aliaţii lor europeni, arabi şi asiatici au votat masiv în favoarea textului propus de Kiev. Textul „subliniază că referendumul desfăşurat la 16 martie (în Crimeea), neavând nicio valabilitate, nu poate justifica vreo schimbare a statutului” peninsulei şi cere tuturor statelor şi organizaţiilor internaţionale „să nu recunoască nicio schimbare a (acestui) statut”. Ucraina, apel la ONU să împiedice Rusia să-şi continue ”agresiunea”
    
Ministrul ucrainean de externe, Andrei Deşciţa, a făcut apel joi la statele membre ale ONU să voteze masiv în favoarea unei rezoluţii a Adunării Generale care să împiedice Rusia să-şi continue ”agresiunea”. ”Sunt convins că un vot masiv va împiedica noi acţiuni agresive” din partea Rusiei, a afirmat ministrul ucrainean, referindu-se implicit la ameninţarea unei invazii a Ucrainei de către trupele ruse masate la frontierele sale, potrivit relatării AFP citată de Agerpres. Andrei Deşciţa a mai subliniat că anexarea Crimeii la Rusia constituie ”încălcarea cea mai flagrantă a legilor internaţionale de la crearea Naţiunilor Unite”, acuzând Moscova de ”'false justificări, insulte şi neadevăruri”., Totodată, ambasadoarea americană Samantha Power a solicitat statelor membre să adopte rezoluţia în cauză. ”Ucraina merită susţinerea noastră. Noi vă cerem insistent să votaţi această rezoluţie, care face apel la o soluţie diplomatică, şi nu militară, pentru această criză”, a afirmat reprezentanta SUA. De cealaltă parte, ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, a apărat legitimitatea referendumului din Crimeea, vorbind de ”o reunificare între Crimeea şi Federaţia Rusă”. CITIȚI ȘI
  • Toţi ofiţerii ucraineni luaţi prizonieri în Crimeea au fost eliberați
  • Pierderea Crimeii, doar una dintre problemele Ucrainei

Citeste si:


Tag-uri:
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului UCRAINA. Adunarea Generală a ONU denunţă anexarea Crimeii la Rusia.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii