UDMR agită iar spiritele în pragul campaniei electorale. Dragnea a refuzat să taie o panglică în culorile steagului secuiesc, CSM spune că proiectul de autonomie este o AGRESIUNE la principiile statului de drept | DEZBATERE

UDMR agită iar spiritele în pragul campaniei electorale. Dragnea a refuzat să taie o panglică în culorile steagului secuiesc, CSM spune că proiectul de autonomie este o AGRESIUNE la principiile statului de drept | DEZBATERE

În preajma campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, UDMR reuşeşte să încingă din nou spiritele pe tema autonomiei Ţinutului Secuiesc. Consilul Superior al Magistraturii (CSM) s-a declarat îngrijorat de proiectul de autonomie, despre care spune că este "o agresiune la principiile statului de drept", iar mai mulţi politicieni din România au fost de acord cu poziţia CSM. Ieri, vicepremierul României, Liviu Dragnea,, a refuzta să taie o panglică în culorile steagului secuiesc, pusă la sugestia preşedintelui CJ Harghita, Borboly Csaba. Cum credeţi că va afecta proiectul iniţiat de UDMR campania electorală din această toamnă

Proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc a fost criticat de CSM, care a spus, într-un comunicat de presă, că "lansarea prin orice mijloc de comunicare în masă de către vectori de imagine - indiferent dacă sunt analişti, jurnalişti, politicieni - în spaţiul public a unor teme ce exced cadrului constituţional în materia înfăptuirii justiţiei în România reprezintă un potenţial de afectare a independenţei şi prestigiului acesteia şi o agresiune la principiile statului de drept".

Poziţia CSM a fost îmbrăţişată şi de unii politicieni români. Senatorul PDL Marius Paşcan a declaart că proiectul de autonomie este un "act de trădare" ce vizează ordinea constituţională şi care sunt pedepsite de Codul Penal. Paşcan crede că prin acest proiect, prin crearea unui stat în stat UDMR vrea obţinerea unor privilegii.

Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale, a declarat joi, la Harghita, că proiectul de autonomie nu va trece de Parlament. "România este un stat unitar, acest statut este garantat prin Constituţie şi nu va vota nimeni, niciodată, un asemenea proiect de lege, chiar dacă el va fi depus", a spus Duşa, care a remarcat faptul că UDMR aduce în discuţie autonomia oei de câte ori se apropie campania electrorală.

Ne puteți urmări și pe Google News

Împotriva proiectului de autonomie s-a declarat şi vicepremierul Liviu Dragnea, acesta declarând că proiectul de autonomie iniţiat de UDMR nu are nicio şansă. Acesta a precizat că PSD nu susţine niciun fel de proiect de autonomie. "Nu mi-am făcut timp să citesc proiectul pentru că nu cred în acest proiect, nu are nicio şansă de reuşită. Noi nu susţinem acest proiect, nu susţinem niciun fel de proiect de autonomie pentru nicio regiune din această ţară. România este stat unitar, nu avem niciun fel de ezitare, aici suntem foarte fermi. Constituţia este foarte clară", a spus Dragnea.

De altfel, Liviu Dragnea a refuzat joi să taie o panglică în culorile steagului secuiesc, cu ocazia inaugurării lucrărilor de reabilitare a unei porţiuni din DJ 174 A, care face legătura între comuna Bilbor şi DN 15. Propunerea a aparţinut preşedintelui CJ Harghita, Borboly Csaba, care a şi tăiat panglica în culorile drapelului secuiesc.

Intră în dezbatere, în secţiunea de comentarii, şi spune ce părere ai despre proiectul de autonomie iniţiat de UDMR şi cum va afecta acesta campania electorală din această toamnă.