PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Internaţional

UE și Marea Britanie, invitație SURPRIZĂ pentru NEGOCIERI. Unde s-ar putea semna DESPĂRȚIREA DEFINITIVĂ

Autor: | | 0 Comentarii | 1285 Vizualizari
Negocierile pentru ruperea Marii Britanii de UE s-ar putea purta la Maastricht, în Olanda
Uniunea Europeană și Marea Britanie sunt invitate de către statul Olandez să poarte negocierile privind ieșirea Regatului Unit din blocul comunitar la Maastricht, în sudul țării, după 25 de ani de la semnarea cunoscutului tratat privind UE și moneda unică.

'Cred că Regatul Unit şi UE ar trebui să desfăşoare negocierile privind Brexit-ul la Maastricht. Invit cele două părţi în acest scop'', a declarat guvernatorul provinciei Limburg, Theo Bovens, potrivit unui comunicat, la cinci zile după referendumul la care britanicii au votat pentru ieşirea ţării lor din UE, arată Agerpres.

Guvernatorul Bovens a lansat invitaţia cu ocazia prezentării programului '''Europe Calling! Maastricht Treaty 25th Anniversary', în onoarea Tratatului de la Maastricht, semnat pe 7 februarie 1992. Dialogul privind viitorul Europei este tema principală a acestui eveniment, care începe la 9 decembrie, pentru o durată de un an.

''După 25 de ani de la semnarea Tratatului de la Maastricht putem să reaprindem flacăra Europei unite'', a afirmat la rândul său primăriţa oraşului Maastricht, Annemarie Penn-te Strake.

Tratatul Uniunii Europene semnat la Maastricht este cel de-al doilea act fundamental al construcţiei europene, după Tratatul de la Roma din 1957.



Tag-uri: ue, marea britanie, uniunea europeana, regatul unit, brexit
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului UE și Marea Britanie, invitație SURPRIZĂ pentru NEGOCIERI. Unde s-ar putea semna DESPĂRȚIREA DEFINITIVĂ.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii