UEFA APLICĂ SANCȚIUNI DURE. Astra și CFR, OUT din Europa?

UEFA APLICĂ SANCȚIUNI DURE. Astra și CFR, OUT din Europa?

Cele două formații prezintă datorii financiare și ar putea fi private de competițiile europene

Organizația prezidată de către Michel Platini și-a îndreptat privirea și către Liga I. Astfel, grupările Astra Giurgiu și CFR Cluj riscă excluderea din toate competițiile europene timp de trei ani, deoarece prezintă datorii financiare către alte echipe, angajați și autorități.

„Problemele se vor rezolva”

Totuși, formațiile patronate de Ioan Niculae și Arpad Paszkany ar putea scăpa de această pedeapsă, în cazul în care vor reuși să achite toate datoriile până la data de 31 ianuarie 2015. Decizia a fost luată de camera de judecată a Corpului de control financiar al cluburilor (CFCB) din cadrul UEFA. Pe lângă decizia forului, Astra și CFR au primit și câte o amendă. Trupa „feroviară” a fost sancționată cu 150.000 de euro, în timp ce formația de la Dunăre va trebui să scoată din buzunar 1 0 0.0 0 0 de euro. „ S u n t e m liniștiți. Avem de primit sume de bani față de datoriile pe care le avem, așa că până la 31 ianuarie toate aceste probleme se vor rezolva”, a declarat Narcis Răducan, președintele „alb-negrilor”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Niculae îl acuză pe „Vamă”

Ioan Niculae, patronul Astrei, nu s-a ferit să-l arate cu degetul pe fostul președinte, Dinu Gheorghe, pentru situația în care se prezintă clubul giurgiuvean în momentul de față. „Suntem în contact permanent cu UEFA pentru a pune la dispoziție toate actele necesare soluționării problemelor apărute, multe dintre ele cauzate de haosul din managementul asigurat de fostul președinte. Ne confruntăm, zi de zi, cu tot felul de surprize. Contracte de comision de care nu s-a ştiut, neînregistrate în club. Chiar și așa, suntem siguri că Astra va îndeplini condițiile pentru a participa în Cupele Europene”, a anunțat Niculae, întrun comunicat publicat pe site- ul oficial al clubului.

De cealaltă parte, clujenii se confruntă cu acest nou obstacol, după ce clubul din Gruia are mari probleme în a-și plăti la zi salariile jucătorilor. Cu toate acestea, CFR Cluj a terminat turul Ligii I pe poziția secundă, la nouă puncte în spatele liderului, Steaua.