Ultima întâlnire cu animalele la Circul Globus. De joi până duminică are loc Festivalul Internațional de Circ

Ultima întâlnire cu animalele la Circul Globus. De joi până duminică are loc Festivalul Internațional de Circ

Festivalul Internaţional de Circ de la Bucureşti va avea loc în perioada 16 - 19 februarie și va reuni peste 100 de artişti de circ din ţară şi străinătate şi peste 50 de animale. Publicul bucureştean va avea posibilitatea să vadă dresuri de animale, acrobaţii, magicieni, jonglerii, numere spectaculoase de zbor şi dans – „ingredientele” aduse în competiţie de cei care se vor lupta pentru un trofeu în cadrul festivalului.

Festivalul Internaţional de Circ de la Bucureşti  este salvat și se va desfășura între 16-19 februarie la Circul Globus. Și asta, în condițiile în care Primăria Capitalei a interzis în data de 30 ianuarie folosirea animalelor aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ și în orice alt tip de spectacole sau expoziții, pe teritoriul Municipiului București.  Hotărâre care va intra în vigoare de la 1 martie! Cel mai probabil s-a ținut cont că, în condițiile în care festivalul ar fi fost anulat,  circul ar fi fost obligat să le plătească artiştilor banii din contract, chiar dacă aceştia nu ar fi intrat în show din cauza problemelor Circului. Sumele deloc de neglijat! Plătite din bugetul Primăriei Generale, adică din banii bucureştenilor.

Așadar, Festivalul Internaţional de Circ de la Bucureşti va avea loc în perioada 16 - 19 februarie și va reuni peste 100 de artişti de circ din ţară şi străinătate şi peste 50 de animale. Publicul bucureştean va avea posibilitatea să vadă dresuri de animale, acrobaţii, magicieni, jonglerii, numere spectaculoase de zbor şi dans – „ingredientele” aduse în competiţie de cei care se vor lupta pentru un trofeu în cadrul festivalului. „Evenimentul, susţinut de Primăria Municipiului Bucureşti şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, va oferi şansa iubitorilor artei circului să vadă pentru ultima oară animalele-artiste evoluând într-un spectacol la Circ & Variete Globus. Printre atracţiile Festivalului se vor număra, cu siguranţă, dresurile de elefanţi, foci, cai, cămile, ponei, tigri, căţei şi papagali", se precizează într-un comunicat al Circului Globus. Reprezentaţiile vor avea loc în sala de spectacol a Circ & Variete Globus pe 16 şi 17 februarie, de la ora 10,00 şi de la ora 19,00, iar pe 18 februarie de la ora 11,00 şi de la ora 19,00. Pe 19 februarie, de la ora 18,00, un juriu de specialitate va anunţa marii câştigători ai festivalului, în cadrul unui grandios spectacol de gală. În primul spectacol vor putea fi văzuţi Vincent Vignaud (iluzionism) - Franţa, Viktor Krachinov (jonglerie) - Rusia, Bolo, Armando şi Johny (comedie) - România, Leonid Belyakov (dresură căţei) - Rusia, Endless Love (aerian frânghie) - România, Herasymenko (comedie) - Ucraina, Robert Stan Jr. (echilibristică pe role) -România, Adrian Radu (dresură mixtă) - România, Duo Badea (scară liberă) - România, Merry Lu şi Jozsef (pas de deux - cai) - Ungaria, Mioara Igna (dresură tigri) - România, Crazy Flight (and voltij) - Ucraina, Juan Gutierrez (dresură papagali) - Spania, Costin Bellu (plasă elastică) - Elveţia, Vita şi Leo (perj) - România, Herasymenko (comedie) - Ucraina, Evgeny Vasilenko (sârmă moale) - Rusia, Show Horses (djighit - cai) - România, Trio Angelis (bară rusă) - România, dresură elefanţi - Germania. Primul spectacol va fi prezentat pe 16 februarie de la ora 19,00 şi pe 18 februarie de la ora 11,00. Din cel de-al doilea spectacol vor face parte Leonid Belyakov (dresură căţei) - Rusia, Vincent Vignaud (iluzionism) - Franţa, Duo Gheorghe (aerian trapez) - România, Ionuţ Gheorghe (dresură cai) - România, Amraa (contorsionism) - Mongolia, Herasymenko (comedie) - Ucraina, Trupa Alexandros (basculă) - România, dresură de foci - Danemarca, Trupa Richter (dresură cai) - Ungaria, Duo Badea (mâini în mâini) - România, Bolo, Armando şi Johny (comedie) - România, Michael Fererri (jonglerie) - Spania, Georgiana şi Filimon (înaltă şcoală - dresură cai) - România, Trupa Almas (catarge) - România, dresură elefanţi - Germania. Cel de-al doilea spectacol va putea fi văzut pe 17 şi 18 februarie, de la ora 19,00. Biletele, cu preţuri cuprinse între 25 de lei şi 60 de lei, pot fi achiziţionate de la Casa de bilete a Circului Globus, de miercuri până duminică în intervalul orar 10,00 - 18,00.

Ne puteți urmări și pe Google News