ULTIMA ORĂ! Patronii clubului Colectiv, ARESTAŢI pentru 29 de zile

ULTIMA ORĂ! Patronii clubului Colectiv, ARESTAŢI pentru 29 de zile

Cătălin Gancea, Alin Anastasescu şi Costin Mincu au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile.

Magistraţii au încuviinţat cererea procurorilor privind arestarea preventivă a celor trei patronia ai clubului Colectiv, în care 32 de persoane au murit după incendiul de proporţii de vineri noaptea.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție, cercetările au arătat că incendiul s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în club.

„Având în vedere împrejurările în care fapta a fost comisă, după cum rezultă din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale, se relevă forma devinovăție a culpei, și nu a intenției, astfel încât, prin ordonanța din data de 2 noiembrie 2015, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracțiunea de omor calificat prev. de art. 189 alin. 1 Cod penal în infracțiunea de ucidere din culpă,prev. de art. 192 alin. 3 Cod penal.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prin ordonanța motivată din data de 2 noiembrie 2015, procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Grancea Paul Cătălin, Anastasescu George Cătălin și Mincu Costin, administratori ai SC Colectiv Club SRL, sub aspectul infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, se arată în comunicat.